Ordonanţa pe energie, pe agenda Parlamentului
Publicat de Rotar Mirela, 26 septembrie 2022, 07:34
Executivul urmează să adopte, săptămâna aceasta, actul normativ prin care va prelungi, cu încă 3 luni, compensarea preţului la motorină şi la benzină. O altă măsură avută în vedere este plafonarea preţului la lemnele de foc.
Executivul trebuie să pună în practică, în această săptămână, o decizie a coaliţiei de guvernare privind plafonarea cu 50 de bani pentru încă trei luni a preţului la motorină şi la benzină. Alte două acte normative pe care guvernul vrea să le adopte în această săptămână se referă la plafonarea preţului lemnelor de foc şi cel care va ajuta cetăţenii să schimbe becurile cu filament cu cele pe LED-uri, după cum a precizat premierul Nicolae Ciucă:
În ceea ce priveşte eficientizarea energetică, am discutat şi am luat decizia ca Ministerul Mediului să vină cu acea măsură prin care să sprijinim populaţia în vederea înlocuirii becurilor cu filament cu cele pe bază de LED.
De asemenea, premierul le-a cerut miniştrilor săi să vină, tot săptămâna aceasta, cu soluţii prin care să se reducă consumul de energie la nivelul instituţiilor guvernamentale