Ordonanță de urgență pentru salariile de la stat
Publicat de radiomures, 6 aprilie 2016, 11:23
Guvernul discută azi un proiect de ordonanţă de urgenţă, care ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare, pentru a corecta disfuncţionalităţi apărute în salarizarea angajaţilor de stat, a anunţat premierul Dacian Cioloş, la începutul şedinţei de Guvern.
‘OUG vine cu ideea unei corectări imediate a disfuncţionalităţilor care au venit pe fondul creşterii salariului minim şi a comprimării claselor salariale în jumătatea inferioară a grilei de salarizare’, a explicat Cioloş.
Potrivit acestuia, OUG ar urma să fie aplicată din a doua jumătate a acestui an şi în cursul anului viitor.
Premierul a precizat că proiectul de ordonanţă a fost pregătit de Ministerul Muncii, în colaborare cu Ministerul de Finanţe şi cu Cancelaria, cu obiectivul de a-l adopta săptămâna viitoare, după discuţiile pe care ministrul Muncii le va avea începând de astăzi cu partenerii sociali, cu sindicatele.
Totodată, premierul a anunţat că, în completarea acestui proiect, Guvernul va lansa în dezbatere publică în perioada următoare un proiect de lege, ‘care să vină cu o abordare multianuală din 2018 încolo, în ideea de a evolua spre o salarizare unitară’, corelată cu reforma administraţiei publice.
Foto: renasterea.ro