Orchestra austriacă ORF și un violonist legendar, într-un concert eveniment la RadiRo
Publicat de radiomures, 19 septembrie 2016, 10:11
Una dintre marile surprize ale ediției 2016 a Festivalului RadiRo se anunță concertul Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena, programat pe 29 septembrie, de la ora 19.00, care îl va aduce în premieră la Sala Radio, pe violonistul Gidon Kremer, figură legendară a scenei muzicale internaționale. Acesta va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră de Weinberg. Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena va fi condusă la București de Cornelius Meister. Ansamblul susține concerte de stagiune la Viena, atât la Musikverein, cât și la Konzerthaus, și participă cu regularitate la festivaluri de renume. Organizat de Radio România, Festivalul RadiRo are loc în perioada 23 septembrie-1 octombrie la Sala Radio din București.