Orașul Făgăraș se transformă prin puterea comunității

Publicat de Corina Muntean, 18 iunie 2022, 14:04
Două organizații din oraș, dar și tineri voluntari au transformat un spațiu uitat într-un loc al poveștilor, concertelor și al reuniunii comunității.
Pentru o zi, curtea singogii a prins viață prin multe evenimente dedicate „reactivării” unui spațiu care până nu demult era abandonat.
Însă, proiectele de viitor cuprind o serie de evenimente pentru ca Făgărașul să aibă mai multe locuri în care oamenii să se întâlnească, să se bucure de concerte, expoziții sau alte evenimente.
Cristiana Metea, director executiv, Fundația Comunitară „Țara Făgărașului”:
Încercăm să aducem la viață câteva spații nefolosite din Făgăraș, cu toții vedem că este un oraș mic, ne pleacă tineretul, ne pleacăla facultate și încercăm foarte mult să ne bazăm pe tinerii noștri din YouthBank – este vorba de o echipă de 20 – 30 de tineri de liceu, care încearcă să fie o mică fundație și să strângă bani din comunitate și să-i dea mai departe tinerilor ca ei. Prin ideilor lor am ajuns aici, în curtea Sinagogii. Printr-un parteneriat cu Primaria o transformăm într-un Centrul cultural pe viitor, dar deocamdată ne gândim că această curte este super primitoare, o facem primitoare pentru activitățile din timpul vacanțelor.
Proiectul „Făgăraș Însuflețit” își propune să reconvertească spațiile uitate prin puterea comunității locale, mai ales prin tineri.
Procesul are mai multe etape – o cartare a spațiilor uitate și părăsite, ateliere de ideație despre cum ar putea arăta acestea în viitor, și respectiv organizarea evenimentelor comunitare.
Manuela Negrilă, manager de proiect. Asociația Make Better:
Împreună cu tinerii de liceu sau un pic mai mari am mers în aceste locuri, cum ar fi curtea sinagogii, pe malul Oltului, într-o șură, în care am vrut să vedem ei ce idei au. Și ce am implementat, astăzi, aici, sunt majoritatea din ideile pe care ni le-au spus atunci când am făcut atelierul de ideație în sinagogă. Ne spuneau că poate proiectăm filme, asta a apărut de foarte multe ori, că poate facem niște locuri de stat, drăguțe, pentru că ei nu prea au unde să se întâlnească, să petreacă timpul îmrepună, ceva jocuri pentru copii, un loc în care să mânânce, au tot zis o cafenea.
Proiectul este derulat de Asociația Make Better, în parteneriat cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului și OPEN transformation, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania.
Iulia Vizi