Oraşul Râşnov va avea o pepinieră proprie cu sprijin european
Publicat de radiomures, 16 mai 2013, 09:22
Aceasta va folosi pentru împăduririle necesare pe cele aproape peste 6.300 de hectare de fond forestier şi cele peste 500 de hectare de păşuni împădurite aflate în proprietatea oraşului.
Pepiniera va fi amenajată în zona Valea Lungă, pe o suprafaţă totală de 9.083 de metri pătraţi.Valoarea investiţiei este de 970.207 euro, din care 60% vor fi bani europeni asiguraţi prin măsura de Îmbunătăţire a Valorii Economice a Pădurilor, iar 40% contribuţia proprie a primăriei râşnovene.
După amenajarea pepinierei vor fi achiziţionate şi echipamentele şi utilajele agricole necesare pentru îngrijirea puieţilor. Pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi se va construi şi un solar amenajat şi utilat cu sisteme de irigaţie. Se va realiza şi o clădire administrativă, iar suprafaţa pepinierei va fi împrejmuită pentru se a evita distrugerile.
Edilii râşnoveni caută acum un proiectant pentru realizarea investiţiei. Acesta se va ocupa şi de întocmirea documentaţiilor necesare pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor. Firmele interesate îşi pot depune ofertele până în 24 mai.
Vali Blajovan