Opt noi decese au fost înregistrate în România din cauza complicațiilor provocate de noul coronavirus
Publicat de MIRELA ROTAR, 17 aprilie 2020, 11:31
Numărul persoanelor care au decedat în România din cauza complicațiilor provocate de noul coronavirus a ajuns la 400. Autoritățile au anunțat, cu puțin timp în urmă, opt noi decese.
Este vorba despre persoane care aveau vârstele cuprinse între 41 și 82 de ani, cinci bărbați și trei femei. Cei mai mulți sufereau și de alte afecțiuni, dar există un bărbat neînscris la medic de familie despre care nu sunt informații medicale și un altul întors din
Marea Britanie, fără antecedente patologice cunoscute.
Cele mai recente victime ale coronavirusului erau din județele Arad, Botoșani, Mehedinți, Cluj, Ialomița, Neamț și Galați.