Opera rock „Cruel” va avea premiera mondială la Târgu Mureș
Publicat de MIRELA ROTAR, 4 iunie 2019, 10:04 / actualizat: 21 martie 2023, 11:05
Opera rock „Cruel” va avea premiera mondială la Târgu Mureș, în cadrul Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”.
Îmbinare între rock, clasic și muzică religioasă, opera rock „Cruel”, în regia lui Cezar Ghioca, va avea premiera mondială vineri, 7 iunie, de la ora 19.00, la Palatul Culturii din Târgu Mureș.
Patru soliști vocali excepționali, acompaniați de orgă clasică, un cvartet de coarde și o trupă rock – spectacolul “Cruel” promite o interpretare grandioasă a unei lucrări fusion cu sunet neașteptat și unic, inspirat de lucrările lui Mozart, Brahms sau Schubert, dar amintind de punk rock, de Nirvana, Dream Theater sau de AD/DC.
Invitațiile pentru spectacolul din Târgu Mureș costă între 50 și 150 de lei și au fost puse la dispoziția publicului online, pe site-ul oficial al festivalului, virginiazeanifestival.com. Fondurile obținute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru, Județul Mureș.