ONU face apel la calm în Haiti
Publicat de radiomures, 24 ianuarie 2016, 10:22
Organizaţia Naţiunilor Unite face apel la calm în Haiti, la o zi după ce alegerile prezidenţiale, care urmau să aibă loc duminică, au fost amânate pentru a treia oară. Consiliul Electoral din Haiti a anunţat amânarea procesul electoral din motive de siguranţă, cu două zile înainte ca alegătorii să se prezinte la urne. În capitala Port-au-Prince au avut loc proteste violente anti-opoziţie, în urma acuzaţiilor de fraudă făcute publice în prima rundă.
Foto: AFP