OMS trimite o delegație în România

Publicat de MIRELA ROTAR, 18 octombrie 2021, 07:20
Organizaţia Mondială a Sănătăţii trimite o delegaţie în România, pe fondul eşecului campaniei de vaccinare anti-Covid şi în contextul creşterii numărului de îmbolnăviri.
În ţara noastră numărul persoanelor care s-au imunizat se apropie de 6 milioane, la o populaţie de peste 19 milioane de locuitori.
Pe de altă parte, tot mai multe localităţi depăşesc rata de infectare de 6 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, ceea ce impune înăsprirea restricţiilor.
Multe deces ar fi putut fi evitate dacă oamenii s-ar fi vaccinat, crede preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu. Într-un interviu la un post de televiziune, el a declarat că reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii vor să înţeleagă de ce o ţară cu acces la toate vaccinurile anti-COVID are o rată atât de scăzută de imunizare, fapt care se vede în spitalele supraaglomerate.
Daniel Coriu a amintit de presiunea uriaşă la care este supus personalul medical, care este obosit şi obligat să trateze pacienţii în corturi şi containere. Şi reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, preciza recent că forul de la Geneva a cerut o întâlnire cu membrii Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru a analiza cauzele dezastrului epidemiologic din ţara noastră. Ultimul bilanţ indică aceeaşi situaţie critică în secţiile de terapie intensivă, unde sunt internaţi 1.750 de pacienţi. Rămâne ridicat şi numărul deceselor, aproape 300. Din cele 41.000 de teste au fost raportate peste 11.500 de noi infectări.
Grupul de Comunicare Strategică a mai anunţat că incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare sau egală cu şase la mia de locuitori în 155 de oraşe şi 762 de comune. Însă îngrijorător este faptul că în aproape un sfert dintre acestea este depăşit pragul de 10 la mie; chiar de 20. În faţa acestui adevărat val de îmbolnăviri se deschid noi secţii pentru pacienţii în stare gravă, astfel de ieri este operaţională unitatea de terapie intensivă cu 15 paturi de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” din Bucureşti.
Totodată, se fac verificări în privinţa respectării normelor anti-COVID. Poliţiştii şi jandarmii au aplicat în ultimele 24 de ore peste 3.100 de amenzi şi au întocmit dosare penale pentru încălcarea prevederilor legale de prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.