OMS dorește să redenumească tulpinile COVID pentru a evita stigmatizarea unor țări
Publicat de MIRELA ROTAR, 1 iunie 2021, 15:03
Alpha, Delta, Gamma – acestea ar putea fi în curând denumirile cu care coronavirusul va intra în conștiința publică.
Organizația Mondială a Sănătății, în încercarea de a simplifica etichetarea tulpinilor COVID-19 – și pentru a evita stigmatizarea anumitor țări – a redenumit diferitele variante ale coronavirusului.
În loc să facă referire la ele prin numele țării în care au fost depistate inițial, cum ar fi variantele indiană, braziliană sau britanică, OMS dorește ca acestea să fie cunoscute prin litere din alfabetul grecesc.
În acest fel, așa-numita variantă indiană, care a declanșat multe alarme pe întreg mapamondul, va fi cunoscută sub numele de Delta, varianta braziliană drept Gamma, iar cea britanică drept Alpha.
Potrivit OMS, acestea sunt „etichete ușor de pronunțat și non-stigmatizante”, denumiri ce vor fi „mai ușoare și mai practice pentru a fi discutate de publicul non-științific”.