Om al străzii găsit mort la Sibiu

Publicat de radiomures, 31 octombrie 2016, 16:36
Un om al străzii a fost găsit decedat, luni dimineaţa, în parcul Sub Arini, în zona Stadionului de Rugby, din Sibiu.
Cazul a fost preluat de anchetatori, relatează cotidianul Tribuna, care mai precizează că, din primele informaţii, nu sunt suspiciuni de omor.
Există posibilitatea ca bărbatul să fi murit de frig, dat fiind faptul că temperaturile au fost negative în timpul nopţii de duminică spre luni.