Olimpic Tg.Mureș pierde la Timișoara
Publicat de Corina Muntean, 30 martie 2018, 18:33
Echipa feminină de handbal CS Olimpic Tg.Mureș a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 36-24(17-10), de SCM Timișoara, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 22 a Diviziei A, seria B. Sabine Klimek, cu 7 goluri, a fost cea mai bună marcatoare a grupării bănățene, iar de la Olimpic s-a remarcat Monica Bărăbaș, cu 8 reușite. În urma acestui rezultat, Timișoara și-a consolidat poziția secundă în clasament, acumulând 45 de puncte, iar formația mureșeană a coborât pe locul IX, având 25 de puncte.
Următorul joc al handbalistelor târgumureșene, antrenate de Mihaela și Claudiu Evi, este programat la 4 aprilie, pe teren propriu, contra echipei CSU Reșița.
Valeriu Voaideș