Olimpia CSU Braşov joacă două meciuri amicale la Tg. Mureş
Publicat de radiomures, 7 martie 2015, 08:52
Echipa de baschet Olimpia CSU Brașov se pregăteşte intens, pentru debutul în play-off-ul Ligii Naţionale de baschet feminin. Echipa pregătită de Dan Calancea şi-a fixat două teste de verificare, la Tg. Mureş, în compania echipei locale, Nova Vita Tg. Mureş, care a ocupat locul 10, în clasamentul sezonului regulat. Olimpia CSU Braşov a câștigat primul meci amical, disputat vineri, cu 84-67 (21-16, 16-16, 21-19, 26-16).
Pentru trupa condusă de Dan Calancea au marcat Natașa Bucevac 23 de puncte, Britney Jones 20, Carla Bartee 11, Zorica Mitov 10, Gabi Irimia 9, Andra Haas 8, Mădălina Cioroiu 3 și Gabriela Măgurean 1 punct. Sonia Ursu nu a jucat pentru „olimpice” din cauza unei conjunctivite. Sâmbătă, de la ora 10.00, cele două echipe vor disputa un nou joc amical.
Dorin Duşa