Olimpia Brașov și Sepsi Sf.Gheorghe se înfruntă, în direct, la Radio Tg.Mureș
Publicat de radiomures, 11 aprilie 2017, 20:33 / actualizat: 12 aprilie 2017, 19:04
Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov găzduiește, miercuri, 12 aprilie, de la ora 18.00, al doilea meci dintre Olimpia CSU și Sepsi Sf.Gheorghe, din semifinalele Ligii Naționale de baschet feminin. Formația covăsneană, campioana națională en-titre, s-a impus în prima confruntare, de pe teren propriu, cu 89-44.
Rămâi pe frecvențele Radio Tg.Mureș și pe www.radiomures.ro, alături de Dorin Dușa, după știrile de la ora 18.00 și află cine va fi a doua finalistă, după Universitatea Cluj.