Olanda obţine bronzul, în timp ce Brazilia termină în genunchi Cupa Mondială
Publicat de radiomures, 13 iulie 2014, 12:55
Olanda a încheiat Cupa Mondiale de fotbal pe locul al treilea, după ce a învins,sâmbătă, cu scorul de 3-0 (2-0) Brazilia în finala mică. Robin van Persie (minutul 3 – penalty), Daley Blind (17) şi Georginio Wijnaldum (90+1) au marcat golurile batavilor într-un meci a cărui soartă a fost determinată de erorile brigăzii de arbitri, atât la primele două goluri, cât şi la alte faze importante (două penalty-uri neacordate Braziliei).
Meciul a început prost pentru Brazilia, o contră a lui Robben fiind oprită din postură de ultim apărător de Thiago Silva, la marginea careului, dar arbitrul algerian Haimoudi a acordat eronat penalty şi doar cartonaş galben căpitanului Selecao, care merita eliminat. Van Persie a transformat lovitura de pedeapsă, 0-1 (3), şi prefigura un nou dezastru, după 1-7 cu Germania în semifinale. A fost golul 100 încasat de Brazilia la Cupa Mondială.
Echipa gazdă a acuzat şocul şi nu a reuşit să se regăsească, astfel că batavii şi-au majorat avantajul în minutul 17, prin Daley Blind, care a trimis simplu în plasă o minge respinsă greşit de David Luiz, dar după o poziţie de ofsaid nesemnalizată la atacul olandez: 0-2.
Brazilia a căutat să ţină jocul în frâu, să construiască fără grabă, fără să se expună şi şi-a creat câteva ocazii, dar şutul lui Oscar a fost reţinut de Cillessen (21), iar Paulinho şi David Luiz (38) au trec pe lângă minge în faţa porţii, la o centrare foarte bună.
Până la pauză, ”portocala mecanică” a mai avut o oportunitate, dar Julio Cesar a fost la post la şutul fără preluare al lui van Persie (41).
Abia după un sfert de oră de la reluare s-a consemnat prima ocazie a echipei lui scolari, dar şutul lui Ramires (60), din 16 metri, s-a dus pe lângă poartă. David Luiz (63) nu a reuşit să îi dea emoţii lui Cillessen din lovitură liberă. Sud-americanii au cerut penalty în minutul 65, când Maicon a centrat în careu şi mingea a lovit mâna lui Vlaar. Haimoudi şi-a continuat recitalul şi a mai refuzat un penalty echipei sud-americane, după un fault al lui Blind asupra lui Oscar (68), mijlocaşul lui Chelsea primind ”galben” pentru simulare.
Olanda a rămas o echipă de contraatac, cu Robben hărţuind permanent apărarea selecţionatei ”auriverde”. ”Portocala mecanică” l-a pierdut chiar înaintea meciului pe Wesley Sneijder, accidentat la încălzire, astfel că De Guzman a început ca titular.
Oranje a marcat şi golul al treilea, prin Georginio Wijnaldum (90+1), după centrarea lui Janmaat, ducând scorul la un veritabil forfait: 0-3.
Brazilia a încheiat, astfel, Mondialul la fel de slab cum l-a început (cu un autogol al lui Marcelo). Olanda, finalista ediţiei 2010, a prins in extremis ultima treaptă a podiumului, deşi nu a cunoscut înfrângerea la turneul din Brazilia.
Agerpres