Olanda, Senegal, Anglia și SUA, în „optimi”

Publicat de Rotar Mirela, 30 noiembrie 2022, 07:40 / actualizat: 1 decembrie 2022, 13:34
Campionatul Mondial de fotbal din Qatar a continuat marți, 29 noiembrie, cu jocurile etapei a treia, ultima, din grupele A și B: Olanda – Qatar 2-0 și Ecuardor – Senegal 1-2, ambele în grupa A; Țara Galilor – Anglia 0-3 și Iran – SUA 0-1 (FOTO, golul marcat de Christian Pulisici, în minutul 38), amândouă în grupa B.
Pe primul loc în grupa A a încheiat Olanda (cu 7 puncte), urmată de Senegal (cu 6 puncte), Ecuador (cu 4 puncte) și Qatar (zero puncte). Olanda și Senegal s-au calificat în optimile de finală. Grupa B a fost câștigată de Anglia (cu 7 puncte), urmată de SUA (5 puncte), Iran (cu 3 puncte) și Țara Galilor (cu 1 punct). Anglia și SUA și-au asigurat prezența în „optimi”.
Miercuri, 30 noiembrie, sunt programate meciurile rundei a treia, ultima, din grupele C și D: Australia – Danemarca și Tunisia – Franța (ambele de la ora 17:00, în grupa D); Polonia – Argentina și Arabia Saudită – Mexic (amândouă de la ora 21:00, în grupa C). Grupa C este condusă de Polonia (cu 4 puncte), urmată de Argentina (cu 3 puncte), Arabia Saudită (tot cu 3 puncte) și Mexic (cu 1 punct). În grupa D conduce Franța (cu 6 puncte), campioana en titre fiind urmată de Australia (cu 3 puncte), Danemarca și Tunisia (cu câte 1 punct). Franța este deja calificată în „optimi”, alături de Brazilia și Portugalia, liderii grupelor G și H.
Optimile de finală vor începe sâmbătă, 3 decembrie, două jocuri știindu-se deja, conform împerecherii prestabilite: Olanda – SUA și Anglia – Senegal.
Septimiu Cioloboc