Ofiţer de poliţie din Reghin, trimis în judecată de DNA
Publicat de MIRELA ROTAR, 2 septembrie 2021, 13:02
Un ofiţer din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, , în perioada primăvara – vară a anului 2019, bărbatul, ar fi pretins şi primit, direct sau prin intermediari, sumele de 500 euro şi 4.800 lei de la o persoană cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei.
‘În schimbul banilor, inculpatul ar fi promis că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Institutului de Medicină Legală şi că îi va determina să stabilească valori ale alcoolemiei sub limita legală. De asemenea, acesta ar mai fi promis şi rezolvarea favorabilă a cauzei respective, scopul final fiind obţinerea permisului de conducere într-un timp scurt’, menţionează anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureş.
DNA precizează că politistul a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.