Oferta turistică a României este promovată la cel mai important târg de turism din lume

Publicat de Stan Lucian, 4 martie 2025, 20:02
Oferta turistică a României este promovată, începând de astăzi și până pe 6 martie, la Bursa Internațională de Turism de la Berlin, cel mai important târg de turism din lume.
Ministerul Economiei și Turismului, alături de parteneri din mediul privat și autorități locale, participă la eveniment pentru a identifica oportunități care să contribuie la creșterea numărului de turiști străini în țara noastră.
Oferta României include circuite culturale, turism activ și de aventură, sejururi pe litoral și în Delta Dunării, turism rural și city-break-uri.
Ministrul de resort, Bogdan Ivan, a afirmat că parteneriatele solide între sectorul public și cel privat sunt cheia succesului în creșterea vizibilității și atractivității țării noastre.
Sursa: RADOR