Ofertă educaţională peste hotare
Publicat de MIRELA ROTAR, 3 martie 2019, 13:12
Aproximativ 80 de instituţii de învăţământ – licee, universităţi, dar şi centre de cursuri şi tabere din străinătate – îşi prezintă oferta educaţională la Bucureşti, în cadrul Târgului World Education 2019.
Cei mai mulţi tineri sunt interesaţi să afle cum pot ajunge la licenţă şi masterat în Marea Britanie, iar destinaţia de studii cu cea mai mare creştere în ultimul an (şi a doua în topul preferinţelor tinerilor români) este Olanda, datorită condiţiilor din ce în ce mai favorabile oferite de universităţile din această ţară.
Alte destinaţii preferate de tinerii români, pentru toate nivelurile de învăţământ, sunt ţările nordice, Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Statele Unite şi Canada. După Capitală târgul se mută luni la Iaşi şi miercuri la Timişoara.