Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 5 decembrie

Oameni & Fapte – 5 decembrie

Publicat de radiomures, 5 decembrie 2016, 09:15

– Este cea de-a 340-a zi a lui 2016. Au mai rămas 26 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:50 şi va apune la ora 16:35.
– Azi e „Ziua Internaţională a Voluntarilor” (sau „Ziua Internaţională a Voluntariatului”), marcată din 1985, pentru mediatizarea importanţei muncii voluntare în ţară şi în străinătate. Este şi „Ziua Mondială a Solului”, pentru a marca importanța solului ca o componentă fundamentală a sistemului natural și ca factor care contribuie semnificativ la bunăstarea oamenilor. Conferința FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite), din iunie 2013, aproba în unanimitate marcarea zilei, cerând Adunării Generale a ONU adoptarea oficială a acesteia, pe care a declarat-o în decembrie 2013.
Azi e şi Sărbătoarea Naţională a Regatului Thailandei, unde se aniversează ziua de naştere a regelui Bhumibol Adulyadej-Rama al IX-lea, apărut pe lume la 5 decembrie 1927.

– Papa Inocenţiu al VIII-lea a emis, în ziua de 5 decembrie 1484, bula papală „Summis desiderantes affectibus” împotriva magiei şi vrăjitoriei, iar în 1492 navigatorul genovez Cristofor Columb descoperea insula Haiti, denumită de el „La Española” („Spaniola”), unde a întemeiat prima colonie spaniolă în America. Partea de vest a insulei a revenit Franţei (în 1657), fiind denumită Saint-Domingue. Partea de est a devenit şi ea posesiune franceză (în 1795), numindu-se azi Republica Dominicană.

– Preşedintele american James Knox Polk a declanşat, la 5 decembrie 1848, celebra „Goană după aur”, anunţând descoperirea de mari zăcăminte cu acest metal preţios în California. În 1864 domnitorul român Alexandru Ioan Cuza promulga Legea asupra instrucţiunii, prima lege prin care învăţământul era organizat în mod unitar în întreaga ţară. S-au stabilit şi anii de studiu: primar (de 4 ani, gratuit şi obligatoriu pentru ambele sexe), secundar (de 7 ani) şi universitar (de 3 ani).

– În România, a intrat în vigoare, la 5 decembrie 1887, Convenţia pentru protecţia operelor literare şi artistice, adoptată la Berna, în 1886, iar în SUA s-a încheiat, pe 5 decembrie 1933, prohibiţia decretată în ianuarie 1920, printr-un amendament constituţional care condamna producerea, transportul sau comercializarea alcoolului. Perioada de prohibiţie nu a determinat, aşa cum se dorise, o îmbunătăţire a vieţii sociale şi economice, fiind marcată de corupţie, crime şi ilegalităţi.

– În anul 2013 Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis că textul Declaraţiei de Independenţă, în care „limba română” este calificată drept limbă oficială a Republicii Moldova, prevalează asupra textului Constituţiei, care foloseşte denumirea de „limbă moldovenească”, deschizând calea pentru uzul oficial al denumirii de „limbă română” în actele oficiale şi în administraţia de stat.

– În 5 decembrie s-au născut: compozitorul italian Francesco Geminiani (1687); fizicianul german Arnold Sommerfeld (1868); compozitorul ceh Vitĕzslav Novák (1870); fizicianul german Werner Heisenberg, laureat Nobel (1901); desenatorul, regizorul şi producătorul american de film animat Walt Disney (1901); fizicianul britanic Cecil Frank Powell, laureat Nobel (1903); fizicianul american Sheldon Lee Glashow, laureat Nobel (1932); interpretul şi compozitorul american de rock Little Richard (1932);
jurnalistul de radio şi televiziune şi scriitorul român Liviu Tudor Samuilă (1941); politicianul român Nicolae Văcăroiu, fost prim-ministru (1943); tenorul spaniol José Carreras (1946); muzicianul, compozitorul, solistul vocal, instrumentistul şi artistul român multimedia Mircea Florian (1949); poetul, prozatorul şi eseistul român Vasile Baghiu (1965); fotbalistul şi antrenorul român Bogdan Stelea (1967); eseistul şi filosoful român Ciprian Vălcan (1973); jucătorul englez de snooker Ronnie O’Sullivan (1975) şi cântăreaţa franceză Patricia Kaas (1966).

– La 5 decembrie au murit: muzicianul austriac Wolfgang Amadeus Mozart (1791); scriitorul francez Alexandre Dumas-tatăl (1870); scriitorul polonez Władysław Reymont, laureat Nobel (1925); pictorul francez Claude Monet (1926); fiziologul american Joseph Erlanger, laureat Nobel (1965); fizicianul englez Sir Robert Watson-Watt, cel care a inventat radarul (1973); poetul şi romancierul român Zaharia Stancu (1974); geochimistul american Clair Cameron Patterson, primul care a măsurat vârsta Pământului (1995); scriitorul şi jurnalistul portughez Ernesto Sampaio (2001); compozitorul şi muzicologul german Karlheinz Stockhausen (2007); deputatul român Dan Iosif, unul dintre liderii revoluţionarilor bucureşteni din decembrie 1989 (2007); cântăreaţa română de jazz Anca Parghel (2008); omul politic român Constantin-Ticu Dumitrescu (2008); politicianul comunist român Paul Niculescu-Mizil (2008); poetul, prozatorul şi dramaturgul român Valeriu Sârbu (2009); arhitectul brazilian Oscar Niemeyer (2012) şi omul politic sud-african Nelson Mandela, laureat Nobel şi primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud (2013).

Septimiu Cioloboc

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe