Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 3 Martie

Oameni & Fapte – 3 Martie

Publicat de radiomures, 3 martie 2016, 06:00

– Astăzi este „Ziua Mondială a Scriitorilor” şi Ziua Naţională a Bulgariei, unde se aniversează eliberarea de sub jugul otoman, din 1878.

– La 3 martie 1075 Papa Grigorie al VII-lea emitea o compilaţie de 27 de declaraţii de competenţe, numită „Dictatus papae”, prin care se proclama autoritatea universală a papei. Cinci secole mai târziu, în 3 martie 1585, se inaugura Teatrul Olimpic din Vicenza.

– Pe 3 martie 1671 s-a deschis oficial teatrul din Paris, cunoscut sub numele de „Academia de Muzică şi Dans” sau „Academia de Operă”. Teatrul a fost înfiinţat de poetul Pierre Perrin, prin voia regelui Ludovic al XIV-lea.

– La data de 3 martie 1845 Florida devenea cel de- al 27-lea stat american, iar după fix 30 de ani, în 1875, la „Opéra Comique” din Paris, avea loc premiera operei „Carmen”, de Georges Bizet.

– În ziua de 3 martie 1904 kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei a devenit prima persoană care a înregistrat un document politic folosind fonograful inventatorului american Thomas Edison. La trei ani distanţă, în spaţiul românesc, aveau loc fapte de o cu totul altă natură: răscoalele țărănești. Astfel, pe 3 martie 1907, s-a consemnat, la Paşcani, prima mare ciocnire dintre răsculați și armată. Nici muncitorii n-au stat deoparte, aşa că ţăranii arestați au fost eliberați de către ceferiștii de la depoul local.

– În 1918, la 3 martie, Rusia bolșevică și Puterile Centrale au semnat tratatul de la Brest-Litovsk, act prin care Rusia ieșea din Primul Război Mondial.
Cinci ani mai apoi, în cealaltă parte a Globului Pământesc, la 3 martie 1923 apărea primul număr al revistei americane „Time Magazine”, una dintre primele publicaţii săptămânale de informaţii din lume.

– În 3 martie 1930 s-a inaugurat, la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, emisiunea „Universitatea populară”, devenită mai târziu „Universitatea Radio”, emisiune ce transmitea cicluri de conferinţe din toate domeniile de activitate, susţinute de intelectuali români din perioada interbelică.

– La 3 martie 1949, în cadrul unei plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, s-a hotărât trecerea la cooperativizarea agriculturii. Deşi actul vorbea despre respectarea liberului consimţământ, adeziunile ţăranilor s-au făcut, de cele mai multe ori, prin forţă sau presiune psihică, mulţi ţărani plătind cu închisoarea faptul că s-au opus cooperativizării.
– În 3 martie s-au născut: astronomul englez James Bradley (1693); omul de știință american Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului (1847); omul politic român Ion Mihalache, fondator şi preşedinte al Partidului Ţărănesc (1882); economistul norvegian Ragnar Frisch, laureat al Premiului Nobel (1895); filosoful, sociologul și economistul român Mircea Vulcănescu (1904); părintele arhimandrit şi mare duhovnic român Teofil Părăian (1929); fostul preşedinte român Ion Iliescu (1930); atleta afro-americană Jackie Joyner-Kersee, una dintre cele mai bune sportive ale tuturor timpurilor în probele de heptatlon şi sărituri în lungime (1962) şi jucătoarea română de tenis de câmp Ioana Raluca Olaru (1989).

– La 3 martie au murit: astronomul și fizicianul englez Robert Hooke, autor al legii elasticităţii (1703); cărturarul umanist secui Bod Péter, figura cea mai reprezentativă a istoriografiei maghiare transilvănene în secolul al XVIII-lea (1769); poetul român Iancu Văcărescu (1863); medicul român Dimitrie Gerota, primul radiolog din ţara noastră (1939); compozitorul, violonistul şi dirijorul român George Fotino (1946); actorul, cântăreţul, dansatorul şi mimul american Danny Kaye (1987); chitaristul spaniol Carlos Montoya, interpret celebru al muzicii flamenco (1993); scriitoarea şi scenarista franceză Marguerite Duras (1996); chimistul canadian Gerhard Herzberg, laureat Nobel (1999); artistul american Ralph McQuarrie, desenator al celebrului personaj Darth Vader din filmul „Războiul Stelelor”, pentru care a primit un Oscar (2012); actorul român Dumitru Rucăreanu (2013) şi cântăreţul şi compozitorul american Bobby Rogers (2013).

Septimiu Cioloboc

Foto: arhiva

„Vorba ceea”, cu Dana Ardelean
Promo emisiuni joi, 17 aprilie 2025, 08:39

„Vorba ceea”, cu Dana Ardelean

Și în materie de vocabular, ca în materie de haine, coafuri, destinații turistice etc, există tendințe. Pare că tot mai multe cuvinte...

„Vorba ceea”, cu Dana Ardelean
Copilării, cu Veronica Ilie – Cuvinte magice
Promo emisiuni joi, 17 aprilie 2025, 08:19

Copilării, cu Veronica Ilie – Cuvinte magice

Maria și David sunt frați mai mici acasă, iar acest lucru vine la pachet cu aventuri, mici ciondăneli cu frații lor mai mari. Cei doi știu că...

Copilării, cu Veronica Ilie – Cuvinte magice
Copilării, cu Veronica Ilie – Liberte, egalite, fraternite! (Ziua mondială a vocii)
Promo emisiuni miercuri, 16 aprilie 2025, 08:17

Copilării, cu Veronica Ilie – Liberte, egalite, fraternite! (Ziua mondială a vocii)

Elev în clasa a VI-a și mare iubitor de istorie, Nicolas Mărginean ne poartă într-o călătorie fascinantă în trecut, spre un moment care a...

Copilării, cu Veronica Ilie – Liberte, egalite, fraternite! (Ziua mondială a vocii)
Info Gadget, cu Raluca Creț | Noul radio stereo, RF-D40 de la Panasonic
Promo emisiuni marți, 15 aprilie 2025, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | Noul radio stereo, RF-D40 de la Panasonic

Panasonic a lansat recent noul radio stereo RF-D40, care combină tehnologia modernă cu funcționalitatea clasică. Dispozitivul oferă o recepție...

Info Gadget, cu Raluca Creț | Noul radio stereo, RF-D40 de la Panasonic
Promo emisiuni marți, 15 aprilie 2025, 08:11

Spectacolul „OZ” – O aventură muzicală despre curaj, prietenie și descoperirea de sine (Ziua mondială a artei)

Povestea clasică a fetiței Dorothy și a călătoriei sale capătă o prospețime aparte prin reinterpretarea ei în versuri și cântece de...

Spectacolul „OZ” – O aventură muzicală despre curaj, prietenie și descoperirea de sine (Ziua mondială a artei)
Promo emisiuni luni, 14 aprilie 2025, 11:07

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

O săptămână mai liniștită, așa cum e cea dinaintea Paștilor, are muzica ei perfectă. Din playlisturi: America („The Last Unicorn”, tema...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean
Promo emisiuni luni, 14 aprilie 2025, 09:20

Minutul de Viitor, cu Raluca Creț | CERN a publicat un raport detaliat privind fezabilitatea Future Circular Collider

La 31 martie 2025, CERN a publicat un raport detaliat privind fezabilitatea Future Circular Collider (FCC), un proiect ambițios destinat să...

Minutul de Viitor, cu Raluca Creț | CERN a publicat un raport detaliat privind fezabilitatea Future Circular Collider
Promo emisiuni luni, 14 aprilie 2025, 08:44

Copilării, cu Veronica Ilie – Ziua internațională a hohotelor de râs

Cu hohote de râs s-a lăsat interviul înregistrat cu elevii de la școala gimnazială „Friedrich Schiller” din Târgu Mureș, puși mereu pe...

Copilării, cu Veronica Ilie – Ziua internațională a hohotelor de râs