Ascultă Radio România Mureș Live

Oameni & Fapte – 23 Octombrie

Oameni & Fapte – 23 Octombrie
Foto: Foto: blog.hdwallsource.com

Publicat de radiomures, 23 octombrie 2018, 06:00

– Este cea de-a 296-a zi a lui 2018. Au mai rămas 69 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:50 şi va apune la ora 18:21.

– 23 octombrie este, astrologic vorbind, prima zi sub semnul Scopionului.

– La 23 octombrie 1707 a avut loc prima şedinţă a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii, iar în anul 1861 s-a înfiinţat, la Sibiu, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, cu însemnat rol cultural şi politic în lupta de afirmare naţională a românilor din Transilvania şi pregătirea Marii Uniri din 1918.

– În 1908 Guvernul român (I. C. Brătianu) a dejucat planurile Cabinetului austro-ungar privind redeschiderea „problemei Dunării”, printr-un Memoriu cu un conţinut ferm trimis la Viena, iar în 1911 s-a folosit, pentru prima oară în lume, un avion în război. Decolând din Libia, un avion italian avea să survoleze liniiele inamice în conflictul armat turco-italian. 25.000 de femei americane au mărşăluit prin New York în anul 1915, solicitând autorităţilor dreptul de a vota.

– În Al Doilea Război Mondial, la 23 octombrie 1944, Armata Roşie a intrat în Ungaria, și tot atunci a început Bătălia din Golful Leyte, operaţiune de recucerire a arhipelagului Filipinelor de către Aliaţi, considerată cea mai mare bătălie navală din amintita conflagrație mondială şi poate chiar din întreaga istorie a războaielor navale. Bătălia din Golful Leyte, denumită şi „A Doua Bătălie din Marea Filipinelor”, s-a desfăşurat lângă insulele Leyte şi Samar din Arhipelagul Filipinelor. Înfrângerea japonezilor a afectat grav capacitatea lor de a transfera resursele din Asia de Sud-Est către Arhipelagul Japonez. Bătălia din Golful Leyte s-a încheiat în 27 octombrie același an.

– În 1954 a fost semnat, la Paris, Acordul privind crearea Uniunii Europei Occidentale (UEO), iar la 23 octombrie 1956 a izbucnit o revoltă populară anticomunistă la Budapesta, în contextul procesului de destalinizare a ţărilor blocului sovietic. Așa că astăzi este Sărbătoare Naţională în Ungaria, țară în care se marchează începutul revoluţiei anticomuniste şi al luptei de eliberare (din 1956), dar și ziua proclamării Republicii Ungare (în 1989).

– Între 23-26 octombrie 1956 a avut loc o conferinţă internaţională sub egida ONU care a aprobat statutul noii Agenţii Internaţionale pentru Energia Atomică – AIEA, organizaţie specializată a ONU, cu sediul la Viena, iar în 1958 scriitorul rus Boris Leonidovici Pasternak a primit Premiul Nobel pentru Literatură pentru romanul „Doctor Jivago”, devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în URSS. La 23 octombrie 1984 Etiopia devenea cunoscută ca „Ţara foamei”, în urma rapoartelor făcute de unele organizaţii, între care şi Crucea Roşie, care susţineau că peste zece milioane de etiopieni se confruntă cu foametea. Datorită rapoartelor au fost trimise în Etiopia ajutoare umanitare în valoare de aproape 2 milioane de lire sterline. În 2002 rebelii ceceni au ocupat un teatru din centrul Moscovei, luând circa 700 de ostatici, iar din 2006 armata nu mai este obligatorie în România.

– La 23 octombrie s-au născut: călugărul spaniol Ignatius de Loyola, fondatorul Ordinului Iezuit (1491); arhitectul francez Jacques Ange Gabriel (1698); compozitorul german Albert Lortzing (1801); scriitorul austriac Adalbert Stifter (1805); istoricul american John Russell Bartlett (1805); exploratorul şi naturalistul german Ludwig Leichhardt (1813); pedagogul, enciclopedistul şi editorul francez Pierre Larousse, care a scris „Marele dicţionar universal al secolului al XIX-lea” (1817); poetul britanic Robert Seymour Bridges (1844); medicul legist român Nicolae Minovici (1868); inginerul american William David Coolidge, inventator al tubului de raze X cu catod încălzit (1873); chimistul american Gilbert N. Lewis (1875); scriitorul român A.[urel] P.[avel] Bănuţ (1881); pictorul canadian Lawren Harris (1885); compozitorul belgian Jean Absil (1893); fizicianul rus Ilya M. Frank, laureat Nobel (1908); poetul român Octav Sargeţiu (1908); numismatul și arheologul român Bucur Mitrea (1909); istoricul şi profesorul american de origine română Radu Florescu (1925); actorul american de comedie Johnny Carson (1925); compozitorul grec Manos Hadjidakis (1925); filosoful polonez Leszek Kolakowski (1927); pictoriţa română Georgeta Năpăruş (1930); pictorul şi graficianul român Corneliu Vasilescu (1934); marele fotbalist brazilian Pelé, pe numele adevărat Edson Arantes do Nascimento (1940); dirijorul american de origine română Lawrence Foster (1941); romancierul american John Michael Crichton (1942); criticul român de teatru Ileana Lucaciu (1944); regizorul, scenaristul şi producătorul american de origine taiwaneză Ang Lee, laureat a două Premii Oscar (1954); chitaristul american de origine mexicană Robert Trujillo, basistul trupei rock americane „Metallica” (1964); scriitorul american Augusten Burroughs (1965); scriitoarea australiană Trudi Canavan (1969); actorul român Dan Bordeianu (1975); artista vizuală română Luminiţa Gliga (1975); actorul canadian Ryan Reynolds (1976); fotbalistul român Ianis Zicu (1983) și actrița americană Briana Evigan (1986).

– În 23 octombrie au murit: senatorul roman Marcus Junius Brutus (42 î.Hr.); poetul, prozatorul şi criticul de artă francez Théophile Gautier (1872); istoricul şi filologul român Alexandru Papiu-Ilarian (1877); criticul muzical şi de artă, esteticianul, istoricul de artă şi arheologul rus Vladimir Stasov (1906); medicul veterinar scoţian John Boyd Dunlop, cel care a inventat anvelopa pneumatică (1921); geologul francez Pierre-Marie Termier (1930); scriitorul american Zane Grey (1939); fizicianul britanic Charles Glover Barkla, laureat Nobel (1944); geograful, pedagogul şi scriitorul român Constantin I. Brătescu (1945); creatorul francez de modă Christian Dior (1957); poetul român Mihai Codreanu, traducător de teatru în versuri (1957); tenorul român Dinu [Constantin] Bădescu (1980); dramaturgul şi prozatorul român Mircea Ştefănescu (1982); actorul austriac de film Oskar Werner (1984); biochimistul american Edward Adelbert Doisy, laureat Nobel (1986); actorul american Robert Lansing (1994); filologul francez Alain Guillermou (1998); actorul român Silviu Stănculescu (1998); arbitrul englez de fotbal Ken Aston, care a inventat cartonaşele galbene şi roşii (2001); pictorul român Vasile Savonea (2001); baritonul şi actorul american Robert Merrill (2004); actorul american William Hootkins (2005); agronomul român Mircea Moţoc, specialist în pedologie şi eroziunea solului (2006); pictorul român Virgil Preda (2011); sculptorul abstract britanic Sir Anthony Alfred Caro (2013); poetul şi eseistul român Ilarie Hinoveanu (2013) și regizorul britanic de imagine Walter Lassally (2017).

Septimiu Cioloboc

Congresul Naţional de salsa, la Braşov
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 15:31

Congresul Naţional de salsa, la Braşov

60 de şcoli de dans, 54 de workshop-uri, patru seri de party şi zeci de ore de dans. Toate fac parte din ediţia a XVI-a a Congresului Naţional de...

Congresul Naţional de salsa, la Braşov
Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 12:06

Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă

Aproximativ 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și din Penitenciarul Târgu Mureș protestează astăzi,...

Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă
Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara
Eveniment vineri, 10 ianuarie 2025, 18:40

Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara

Seria concertelor organizate la castelul Kalnoky din localitatea Micloşoara sub genericul Candleglow Castle, care va fi reluată luna aceasta, va...

Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara
Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 14:16

Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului

Nu au fost înregistrate incidente majore, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Covasna, Otilia Predicioiu: Pentru...

Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:19

Peste 1.000 de hectare de pădure din Lunca Bradului riscă să fie defrișate din cauza blocajelor administrative

Reprezentanta Declic, Cătălina Hopârteanu, precizează că pădurea a fost vândută unui controversat om de afaceri român, cunoscut pentru...

Peste 1.000 de hectare de pădure din Lunca Bradului riscă să fie defrișate din cauza blocajelor administrative
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:11

Polițiștii mureșeni nu mai dau amenzi pentru fapte contravenționale

Polițiștii spun că vor mai aplica doar avertismente scrise și verbale, mai puțin în unele cazuri la cazul regimului rutier unde legea prevede...

Polițiștii mureșeni nu mai dau amenzi pentru fapte contravenționale
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:10

Sancțiuni ale IPJ Mureș pentru apeluri false ale minorilor la 112

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș subliniază importanța educației timpurii privind utilizarea corectă a acestui...

Sancțiuni ale IPJ Mureș pentru apeluri false ale minorilor la 112
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 10:15

4 răniți ușor într-un accident rutier în Hetiur

Din primele informații de la fața locului reiese faptul că un autoturism, condus în direcția municipiului Târgu Mureș de o femeie, de 43 de...

4 răniți ușor într-un accident rutier în Hetiur