Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 20 octombrie

Oameni & Fapte – 20 octombrie
Foto: Foto: adgang.jp

Publicat de radiomures, 20 octombrie 2017, 08:00

– Este cea de-a 293-a zi a lui 2017. Au mai rămas 72 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:46 şi va apune la ora 18:26.

– Azi e „Ziua Mondială a Osteoporozei”, stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a atrage atenţia că osteoporoza a devenit o mare problemă de sănătate publică. Este şi „Ziua Internaţională a Controlorilor de Trafic Aerian”, iar în Cuba se sărbătoreşte „Ziua Naţională a Culturii”, deoarece la 20 octombrie 1868 s-a interpretat pentru prima dată imnul naţional cubanez.

– La 20 octombrie 1349 Papa Clement al VI-lea a interzis flagelarea, iar în 1548 a fost fondat oraşul Nuestra Señora de La Paz (cunoscut ca La Paz), capitala de astăzi a Boliviei. În 1638, după 100 de zile de construcţii, s-a încheiat ridicarea Mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti. Lăcaşul s-a sfinţit la 26 octombrie 1638, de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. La data de 20 octombrie 1880 oraşul Tegucigalpa a fost declarat capitala Republicii Honduras, iar în 1917 a început, la Chişinău, Congresul Ostăşesc, la care au participat 898 de delegaţi, reprezentând circa 300.000 de soldaţi aflaţi pe toate fronturile şi în toate armatele ruseşti. Congresul proclama autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi crearea Sfatului Ţării, în care vor fi aleşi 195 de deputaţi, între care 150 de români basarabeni şi 45 de reprezentanţi ai minorităţilor.

– În 1919 a fost fondat clubul de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ, de către un grup de elevi şi profesori de la Liceul „Petru Rareş” din oraşul de la poalele Muntelui Pietricica, iar la 20 octombrie 1920 începea greva generală a proletariatului din România, la care au participat circa 400.000 de salariaţi. Desfăşurat până în ziua de 28 octombrie, conflictul de muncă a cuprins toate ramurile industriei şi transporturilor, fiind prima grevă politică generală a proletariatului din toată ţara.

– La 20 octombrie 1932 s-a format, în România, un guvern naţional-ţărănesc condus de Iuliu Maniu, în care portofoliul Ministerului de Externe era deţinut de marele diplomat Nicolae Titulescu. Renunţând la „politica porţilor deschise”, Cabinetul Maniu a iniţiat măsuri cu caracter protecţionist, printre care şi Legea vămilor.

– Comuniştii chinezi conduşi de Mao Zedong ajungeau la 20 octombrie 1935 în nord-vestul Chinei, după un marş de circa 10.000 de kilometri de-a lungul ţării, cunoscut ca „Marşul Cel Lung”.
– Pe 20 octombrie 1944, în timpul vizitei la Moscova, premierul britanic Winston Churchill i-a propus lui Stalin (iar liderul sovietic a acceptat) înţelegerea cu privire la împărţirea zonelor de influenţă în Balcani. În 1968 Jacqueline Kennedy s-a căsătorit cu armatorul grec Aristotel Onassis, iar în anul 1973 s-a inaugurat Opera din Sydney, Australia, cu Simfonia a 9-a de Beethoven, în prezenţa reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Sydney Opera House, a cărei piatră de temelie a fost pusă în martie 1959, este una dintre cele mai complexe şi deosebite construcţii ale secolului al XX-lea.

– Peste 50 persoane au murit şi peste 100.000 au fost evacuate din Filipine în timpul taifunului „Dot”, stârnit la 20 octombrie 1985. În anul 2011 a început al XII-lea recensământ al populaţiei şi locuinţelor din România, având ca rezultat o populaţie stabilă de 19.042.936 de persoane şi 8,5 milioane de locuinţe. Recensământul anterior a fost efectuat în martie 2002, populaţia stabilă fiind atunci de 21.680.974 persoane.

– În 20 octombrie s-au născut: poetul maghiar Bálint Balassi (1554); actriţa şi cântăreaţa română Eufrosina Popescu (1821); poetul, prozatorul şi dramaturgul român George Baronzi (1828); poetul francez Arthur Rimbaud (1854); epigramistul, publicistul şi dramaturgul român Cincinat Pavelescu (1872); actorul americano-maghiar Lugosi Béla, interpretul contelui Dracula (1882); scriitorul francez Stéphane Frédéric Hessel, erou al Rezistenţei din Al Doilea Război Mondial (1917); scriitorul german Otfried Preußler, autor de literatură pentru copii (1923); dramaturgul, prozatorul şi umoristul român Valentin Silvestru (1924); actorul român Ion Dichiseanu (1933); actorul român Costel Constantin (1942) şi actorul american Viggo Mortensen (1958).

– La 20 octombrie au murit: istoricul român Constantin Giurescu (1918); istoricul român Constantin I. Moisil (1958); preşedintele american Herbert Hoover (1964); fizicianul britanic Paul Adrien Maurice Dirac, laureat Nobel (1984); biochimistul american de origine cehă Carl Ferdinand Cori, laureat Nobel (1984); actorul britanic de film Anthony Quayle (1989); actorul şi regizorul rus Serghei Bondarciuk (1994); actorul, scenaristul, regizorul şi producătorul american de film Burt Lancaster (1994); actorul francez Bernard Fresson (2002); liderul libian Muammar Abu Minyar al-Gaddafi (2011); meşterul popular român Nicolae Popa, cel mai cunoscut realizator de măşti populare din ţara noastră (2010); poetul român Ion Stanciu (2013); designerul dominican Oscar de la Renta (2014); publicistul, scriitorul şi veteranul român de război Vasile Ilica (2015) şi alpinista japoneză Junko Tabei, prima femeie care a urcat pe Vârful Everest, din Himalaya (2016).

Septimiu Cioloboc

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe