Oameni & Fapte – 2 ianuarie

Publicat de radiomures, 2 ianuarie 2017, 06:00
– Este cea de-a 2-a zi a lui 2017. Au mai rămas 363 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:06 şi va apune la ora 16:46.
– Creştinii romano-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigore din Nazians, episcopi învăţători ai Bisericii.
– La 2 ianuarie 1492 avea loc capitularea Granadei, asediată din anul 1481, fapt care a marcat sfârşitul Reconquistei (lupta spaniolilor pentru eliberarea de sub ocupaţie arabă). Muhammad al XI-lea, comandantul ultimei fortăreţe arabe din Spania, s-a predat regelui Ferdinand al II-lea şi reginei Isabella I.
– În ziua de 2 ianuarie 1529 Radu de la Afumaţi, domn al Ţării Româneşti, a fost ucis împreună cu fiul său Vlad, la Râmnicu Vâlcea, unde se refugiase la mănăstirea Cetăţuia, în capela „Sfântul Gheorghe”. În oraşul german Dresda, avea loc, în 1843, premiera operei „Olandezul zburător” de Richard Wagner.
– În 1853 a luat fiinţă, la Bucureşti, Şcoala de mică chirurgie”, instalată lângă spitalul „Filantropia”, iar pe 2 ianuarie 1919 Consiliul Dirigent al Transilvaniei a procedat la organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe şi numind prefecţi în toate acestea, plus încă trei prefecţi pe lângă primarii oraşelor Arad, Cluj şi Sibiu.
– În 1921 avea loc întemeierea Partidului Comunist din Luxemburg, iar SUA şi Canada au adoptat, în anul 1929, un plan de protejare a cascadei Niagara.
Pe 2 ianuarie 1942, în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata japoneză a ocupat capitala filipineză Manila, iar în anul 1959 a fost lansată racheta cosmică sovietică „Luna-1”, prima sondă spaţială care a învins forţa de atracţie terestră.
– În anul 1990 a luat fiinţă organizaţia apolitică Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), iar la 2 ianuarie 1992 a intrat în vigoare Legea STASI, conform căreia cetăţenilor germani, victime ale poliţiei politice secrete est-germane, li s-a permis consultarea dosarelor care le fuseseră întocmite, oferindu-li-se totodată şi posibilitatea de a afla numele informatorilor „personali”.
– Pe 2 ianuarie 1995 Franţa deschidea traficului aerian din Europa aeroportul din Orly, la sud de Paris.
– La 2 ianuarie s-au născut: sultanul otoman Mehmed al IV-lea (1642); poetul român Aron Cotruş (1891); pictorul român Ion Popescu Negreni (1907); alpinistul italian Riccardo Cassin (1909); scriitorul american de origine rusă Isaac Asimov (1920); poetul, prozatorul şi eseistul român Francisc Pădurariu (1920); fizicianul român Victor Mercea (1924); compozitorul român de etnie maghiară Tiberiu Olah (1928); prozatorul şi dramaturgul român Ion Băieşu (1933); cântăreţul american Roger Miller (1936); ucigaşul în serie britanic Ian Brady (1938); fotbalistul şi antrenorul român Ion „Liţă” Dumitru (1950); prozatorul şi editorul român Nicolae Stan (1953); cântăreţul şi compozitorul român Adrian Romcescu (1956); actriţa americană de film de origine poloneză Joanna Pacula (1957); actriţa americană Tia Carrere (1967); actorul american Cuba Gooding Jr. (1968); interpreta română de muzică uşoară Sanda Ladoşi (1970); fotbalistul român Florin Bratu (1980) şi modelul brazilian Danielle Souza (1981).
– În 2 ianuarie au murit: poetul latin Publius Ovidius Naso, cunoscut ca Ovidiu (17 d.Hr.); prozatorul grec Alexandros Papadiamantis (1911);
ciclistul italian Fausto Coppi (1960); actorul american Dick Powell (1963); actriţa americană Una Merkel (1986); poeta şi prozatoarea română Ludmila Ghiţescu (1991); preşedintele somalez Siad Barre (1995); actriţa americană Nancy Kelly (1995); compozitorul elveţian Rolf Liebermann (1999); istoricul şi scriitorul englez Patrick O’Brian (2000); actriţa americană Teri Diver (2001); actriţa americană Lynn Cartwright (2004); poetul şi prozatorul român Stelian Filip (2010); actorul american Ned Wertimer (2013);
prezentatoarea română de televiziune Andreea Chirvasiu, fostă jurnalistă la OTV (2013); actorul american Jim Boyd (2013); prozatorul şi ziaristul român Alexei Rudeanu (2013); actorul american Council Cargle (2013); istoricul de film şi omul de televiziune ceh Karel Čáslavský (2013); scriitoarea şi actriţa britanică Elizabeth Jane Howard (2014); cântăreţul şi compozitorul american de muzică country Little Jimmy Dickens (2015) şi cântăreţul, compozitorul şi scriitorul francez Michel Delpech (2016).
Septimiu Cioloboc