Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 16 mai

Oameni & Fapte – 16 mai

Publicat de radiomures, 16 mai 2016, 06:00

– Este cea de-a 137-a zi a lui 2016. Au rămas 229 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:46 şi va apune la ora 20:51.

– La data de 16 mai 1204 a fost menţionată populaţia ortodoxă în dioceza Oradea, când Papa Inocenţiu al III-lea a cerut episcopului de Oradea să supună direct Scaunului Apostolic această populaţie (probabil români). În anul 1527 Florența devenea republică, iar pe 16 mai 1770 Maria Antoaneta (în vârstă de 14 ani) s-a căsătorit cu Ludovic al XVI-lea (de 15 ani), viitorul rege al Franței.

– În anul 1792 a fost inaugurat Marele Teatru La Fenice („Teatrul Fenix”) din Veneția, cu o operă de Giovanni Paisiello, iar la 16 mai 1812 s-a semnat „Pacea de la Bucureşti” (care încheia războiul ruso-turc din 1806-1812), pace în urma căreia ţinutul dintre Prut şi Nistru (Basarabia) a fost anexat de Rusia.

– În ziua de 16 mai 1836 poetul american Edgar Allan Poe s-a însurat cu verișoara sa de numai 13 ani, Virginia, iar în 1881 compania germană „Siemens & Halske” punea în funcțiune, la Berlin, primul tramvai electric din lume.

– La 16 mai 1892 conducătorii Partidului Naţional Român, însoţiţi de 300 de intelectuali, negustori, meseriaşi şi muncitori din Transilvania, soseau la Viena pentru a prezenta împăratului „Memorandumul” semnat de dr. Ioan Raţiu (preşedinte), Gheorghe Pop de Băseşti şi Eugen Brote (vicepreşedinţi), dr. Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu şi alţii. Împăratul a refuzat să primească delegaţia şi a trimis „Memorandumul” guvernului maghiar de la Budapesta.

– În anul 1916 guvernele Marii Britanii şi Franţei, cu acordul Rusiei, au încheiat, în mod secret, „Acordul Sykes-Picot”, care stabilea modul de împărţire a sferelor de influenţă din Orientul Mijlociu, în zone controlate de britanici şi francezi. Pe 16 mai 1920, la Roma, Papa Benedict al XV-lea a canonizat-o pe revoluţionara franceză Ioana d’Arc, care a căpătat statutul de sfântă.

– În 1929, la Hotelul „Hollywood Roosevelt” din Los Angeles, a avut loc prima ceremonie de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film, cunoscute sub numele de Premiile Oscar, iar pe 16 mai 1953 apărea, la Paris, publicaţia săptămânală „L’Express”.

– La data de 16 mai 1956 România şi Islanda au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie, iar în anul 1960 fizicianul american Theodore Maiman a produs primul laser din lume, în laboratoarele de cercetare „Hughes” din Malibu, statul California.

– În 1972 a avut loc inaugurarea oficială şi darea în folosinţă a sistemului energetic şi de navigaţie de la „Porţile de Fier-1”, cu o putere de 1.050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă. Lucrările sistemului au început în septembrie 1964.

– La data de 16 mai 1975 alpinista japoneză Junko Tabei a devenit prima femeie din lume care a escaladat Vârful Everest din Munţii Himalaya, iar în
1990 a luat fiinţă Compania de Mecanică Fină Bucureşti, prima societate pe acţiuni din România după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. Tot atunci s-a înfiinţat Serviciul de Protecție și Pază din ţara noastră. În fine, pe 16 mai 2002, după zece ani de la moartea actriței Marlene Dietrich, autoritățile berlineze i-au acordat titlul de cetățean de onoare al orașului german Berlin.

– La 16 mai s-au născut: matematiciana italiană Maria Gaetana Agnesi (1718); chimistul francez Louis Nicolas Vauquelin (1763); poetul, translatorul şi orientalistul german Friedrich Rückert (1788); matematicianul rus Pafnuti Cebîșev (1821); filosoful şi filologul german Heyman Steinthal (1823); fizicianul şi inventatorul american David Edward Hughes (1831); pictorulul român Petru Remus Troteanu (1885); cântăreața română de operă Florica Cristoforeanu (1886); poetul rus Igor Severyanin (1887); pianista română Aurelia Cionca (1888); pictorița poloneză Tamara de Lempicka (1898); pictorul român Aurel Ciupe (1900); actorul american Henry Fonda (1905); scriitorul venezuelean Arturo Uslar Pietri (1906); regizorul român de film de animație Bob Călinescu (1926); scriitorul și scenaristul român Titus Popovici (1930); pianistul austriac Friedrich Gulda (1930); poetul, prozatorul şi dramaturgul român Constantin Cubleșan (1939); fizicianul româno-american Dan Gabriel Cacuci (1948); fizicianul german Johannes Georg Bednorz, laureat al Premiului Nobel (1950); designerul francez Christian Lacroix (1951); actorul american Pierce Brosnan (1953); criticul literar, poetul, eseistul şi dramaturgul român Marian Odangiu (1954); cântărețul rus Yuri Şevciuk (1957); cântăreața americană Janet Jackson (1966); jucătoarea argentiniană de tenis Gabriela Sabatini (1970); actrița americană Tory Spelling (1973); cântăreața italiană Laura Pausini (1974); fotbalistul român Marius Niculae (1981); hocheistul canadian Corey Perry (1985) şi actrița americană Megan Fox (1986).

– În 16 mai au murit, între alţii: povestitorul şi dramaturgul francez Charles Perrault (1703); matematicianul francez Jean Fourier (1830); omul politic român Ion C. Brătianu (1891); episcopul, cărturarul şi istoricul român Ștefănescu Melchisedec (1892); Mehmed al VI-lea, ultimul sultan otoman (1926); biochimistul și fiziologul englez Sir Frederick Gowland Hopkins, laureat al Premiului Nobel (1947); prințul român Vladimir Ghica, deținut politic (1954); poetul, dramaturgul şi traducătorul român George Silviu (1971); scriitorul român Marin Preda (1980); scriitorul american Irwin Shaw (1984); Maria Bieșu, soprană din Republica Moldova (2012) şi fizicianul elvețian Heinrich Rohrer, laureat Nobel (2013).

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe