Ascultă Radio România Mureș Live

Oameni & Fapte – 16 iunie

Oameni & Fapte – 16 iunie

Publicat de Rotar Mirela, 16 iunie 2022, 13:11

– Este cea de-a 167-a zi a lui 2022. Au rămas 198 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:28 şi va apune la ora 21:17.

– Astăzi este „Ziua Agenției RADOR a Radiodifuziunii Române”. RADOR (tradus ca „Radio Observator”) este una din principalele surse de informare ale posturilor Radio România, ca şi ale instituţiilor importante ale statului român. RADOR a fost înregistrată ca marcă la OSIM în noiembrie 1993, iar numele său şi data de naştere, 16 iunie, sunt un omagiu adus agenţiei de presă interbelice româneşti RADOR (prescurtare de la „Radio Orient”), prima agenţie naţională modernă, constituită la 16 iunie 1921. În România se marchează și „Ziua Limbii Romani”, instituită în 2019, pentru păstrarea tradițiilor, culturii și limbii materne de către persoanele aparținând minorității etnice. În lume se celebrează „Ziua Mondială a Limbii Romani”, stabilită de UNESCO.

– Azi este „Ziua Internaţională a Remiterilor Familiale”, marcată, din 2015, cu scopul de a recunoaşte contribuţia financiară semnificativă a lucrătorilor migranţi pentru bunăstarea familiilor pe care le lasă acasă şi pentru dezvoltarea durabilă a ţărilor lor de origine și, totodată, pentru a încuraja atât sectorul public şi privat, dar şi societatea civilă, să-şi intensifice eforturile pentru a maximiza impactul acestor fonduri în ţările în curs de dezvoltare. Ziua a fost proclamată de Consiliul de Guvernare al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă, la cea de-a 38-a sesiune a acestui for, care a avut loc în februarie 2015, fiind ratificată de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia asupra migraţiei internaţionale şi a dezvoltării, adoptată la 21 decembrie 2016.

– Este și „Ziua Internațională a Copilului African”, marcată, din 1991, la iniţiativa Organizaţiei Unităţii Africane şi a UNICEF. În această zi se comemorează evenimentele tragice care s-au petrecut în 16 iunie 1976, în localitatea Soweto, din Africa de Sud, când mii de copii şi de elevi au protestat şi au cerut dreptul la o educaţie de calitate şi dreptul de a învăţa în limba lor maternă. Din păcate, autorităţile au deschis focul împotriva manifestanţilor, faptă care a dus la rănirea a peste o mie de persoane, alte aproape o sută fiind ucise. Astăzi se marchează și „Ziua Soweto” („Ziua Internaţională de Solidaritate cu Popoarele Luptătoare din Africa de Sud”), proclamată de Adunarea Generală a ONU în memoria victimelor represaliilor rasiste de la Soweto, din 16 iunie 1976.

– În anul 1462 domnitorul român Vlad Țepeș a condus atacul de noapte (surpriză), asupra taberei otomane, provocând mari pierderi inamicului și o mare debandadă, după care trupele sale s-au retras la nord de Târgoviște, iar la 16 iunie 1599 un alt domnitor al Ţării Româneşti, Mihai Viteazul, încheia, la Târgoviște, un tratat cu trimișii lui Andrei Báthory, acceptând să fie inclus în pacea cu Poarta Otomană, încercând astfel să câștige timpul necesar în vederea finalizării pregătirilor pentru a neutraliza ostilitățile turcilor.

– La 16 iunie 1671 rebelul cazac Stenka Razin a fost executat la Moscova, iar în 1815 s-a dat Bătălia de la Ligny (din Belgia), unde armata franceză, condusă de împăratul Napoleon Bonaparte, i-a învins pe prusacii aflaţi sub comanda feldmareşalului Gebhard Leberecht von Blücher.

– În 1835 a fost inaugurată, la Iaşi, Academia Mihăileană – prima instituţie de învăţământ superior din Moldova, iar în 1874 apărea Legea de organizare a serviciului sanitar în România. În 1903 industriaşul american Henry Ford a pus bazele companiei „Ford Motor Company” din Detroit, care a lansat, în 1908, faimosul „Model T”, iar în 1913 a izbucnit Al Doilea Război Balcanic, între foştii aliaţi din Primul Război Balcanic (Bulgaria împotriva Greciei, Serbiei şi Muntenegrului), cărora li s-au alăturat România şi Turcia.

– În 1921 s-a constituit, la Bucureşti, Societatea „Orient Radio” („Rador”), agenţie telegrafică de presă care, în timp, a fost reorganizată, purtând denumirea de „Rompres” şi, în prezent, „Agerpres”. La 16 iunie 1940 Societatea Română de Radiodifuziune a difuzat prima emisiune militară -„Ora Ostaşului”, printr-un acord cu Marele Stat Major al Armatei. Din 1944 emisiunea şi-a schimbat denumirea în „Ora Armatei”, iar de-a lungul celor 76 de ani de emisie neîntreruptă a mai fost intitulată „Emisiune pentru militari”, „În slujba Patriei” şi „Pentru Patrie” (din 1969 până în 1989).

– La 16 iunie 1955 Papa Pius al XII-lea l-a excomunicat pe preşedintele argentinian Juan Perón, pentru deportarea a doi preoţi catolici în Italia, iar în noaptea de 16/17 iunie 1958 au fost condamnaţi la moarte şi executaţi Nagy Imre, Maléter Pál şi Gimes Miklós, organizatorii revoluţiei anticomuniste din Ungaria, izbucnită la 23 octombrie 1956.

– În anul 1959 s-a înființat agenţia cubaneză de presă „Prensa Latina”, iar la 16 iunie 1963 a început zborul navei cosmice sovietice „Vostok-6”, pilotată de Valentina Tereşkova – prima femeie care a ajuns în Cosmos. În timpul misiunii de 70 de ore şi 50 de minute, nava a efectuat 48 de rotaţii în jurul Pământului.

– În 1964 au fost grațiați deținuții politici din România, iar la 16 iunie 1993 s-a inaugurat „S.O.T. I.” – primul post privat de televiziune din ţara noastră, iar în 1999, pentru a marca atingerea statistică a şase miliarde de locuitori pe Pământ, ONU a declarat 16 iunie drept „Ziua Celor Șase Miliarde”.

– La 16 iunie 2001 a avut loc, la București, congresul de constituire a Partidului Social Democrat (PSD), prin fuziunea dintre Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR) şi Partidul Social Democrat Român (PSDR).

– În 2004 o echipă de cercetători de la Universitatea din Innsbruck (Austria) a publicat un articol în revista de știință „Nature”, anunțând realizarea primei „teleportări” – faptă ce nu presupunea deplasarea dintr-un spațiu în altul, ci transferarea proprietăților fizice ale unui foton altui foton, instantaneu, fără a exista vreo cale de comunicare între cele două particule de lumină.

– În 2005 a început, la Tg.-Mureș, cel de-al IV-lea Congres Internațional de Cardiologie Intervențională şi tot atunci, la Teatrul „Ariel” din Tg.- Mureș, avea loc premiera piesei de teatru în limba romani – „Zurinka” – cu ocazia „Zilei Mondiale a Limbii Romani”. În 2008 şi-a început activitatea „Agenţia de ştiri Basilica” a Patriarhiei Române, prin lansarea site-ului basilica.ro, la sărbătoarea Sfintei Treimi.

– Între 16-26 iunie 2016, în insula Creta din Grecia, a avut loc Sfântul și Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe (a reunit zece din cele paisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale, sub președinția Sanctității sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu). Sinodul nu a formulat dogme sau canoane noi și nu a adus modificări în viața liturgică. Ierarhii participanți la Sinod s-au aplecat asupra unor teme de actualitate și au căutat soluții la problemele pe care le întâmpină omul contemporan (au fost discutate teme precum: diaspora, autonomia bisericească, Taina Căsătoriei, postul, misiunea Bisericii în lumea contemporană și relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine).

– La 16 iunie s-au născut: scriitorul renascentist italian Giovanni Boccaccio (1313); poetul englez John Cleveland (1613); economistul şi filosoful scoțian Adam Smith (1723); matematicianul şi fizicianul german Julius Plücker (1801); violoncelistul, pedagogul şi compozitorul ceh David Popper (1843); profesorul teolog român Vasile Gheorghiu (1872); inginerul, constructorul și industriașul suedez Fredrik Ljungström (1875); poetul şi folcloristul român Ion U. Soricu, autor de literatură pentru copii (1882); filosoful, logicianul, publicistul și pedagogul român Nae [Nicolae] Ionescu (1890); actorul american de film de origine britanică Stan Laurel, membru al celebrului cuplu de comici „Stan şi Bran” (1890);

chimistul german Georg Wittig, laureat Nobel (1897); compozitorul elveţian Conrad Beck (1901); geneticiana americană Barbara McClintock, laureată a Premiului Nobel (1902); zoologul american Archie F. Carr (1909); dirijorul și violonistul austriac Willi Boskowsky (1909); filosoful român Ion Banu (1913); scriitorul şi publicistul francez Jean D’Ormesson, care a condus cotidianul „Le Figaro” (1925); poetul, eseistul şi traducătorul român A.[natol] E.[milian] Baconski (1925); soprana română Lucia Stănescu (1926); dirijorul român Sergiu Comissiona (1928); actorul român Ion Siminie (1930); actorul şi regizorul american de origine maghiară Vilmos Zsigmond (1930); istoricul și arheologul român Alexandru Vulpe (1931); șahista română și medicul pediatru Maria Albuleţ, prima noastră şahistă care a obţinut titlul de maestră internaţională (1932); creatoarea română de modă Zina Dumitrescu – „Mama modei din România” (1936); scriitorul american Erich Segal (1937); actrița și profesoara română Melania Ursu (1940); pilotul italian de motociclism Giacomo Agostini, considerat cel mai mare pilot de motociclism viteză al tuturor timpurilor, care a câștigat 15 titluri mondiale (1942); handbalistul român Cornel Penu, dublu campion mondial cu naţionala României (1946); prozatorul şi publicistul român de origine armeană Ştefan Agopian (1947); poeta, prozatoarea şi pictoriţa română Mariana Bojan (1947); patinatorul rus Aleksandr Zaițev, dublu campion olimpic (1952); cantautorul canadian Gino Vannelli (1952); poetul, romancierul și eseistul român Marian Constandache (1954) și rapperul și actorul american Tupac Amaru Shakur (1971).

– La 16 iunie au murit: pictorul flamand Rogier van der Weyden (1464); cazacul rebel Stenka Razin, executat de autoritățile ruse (1671); cărturarul român Andrei Şaguna, mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria şi unul dintre preşedinţii Adunării Naţionale de la Blaj (1873); medicul american Crawford Long, care a folosit pentru prima dată eterul ca anestezic (1878); inginerul, inventatorul, industriașul şi exploratorul român Bazil Assan (1918); istoricul francez Marc Bloch (1944); prozatorul român Mircea Damian (1948); politicianul maghiar Nagy Imre, executat de autoritățile comuniste (1958); actorul american de film George Reeves (1959); dramaturgul, prozatorul, traducătorul şi publicistul român Isaiia Răcăciuni (1976); inginerul german Wernher von Braun, autorul rachetelor „V-1” şi „V-2”, primele rachete balistice sol-sol teleghidate, pe care Germania le-a folosit în Al Doilea Război Mondial (1977); actorul român Costache Antoniu (1979); sculptorul, pictorul, graficianul, poetul, eseistul și profesorul român Paul Neagu (2004); scriitorul italian Mario Rigoni Stern, autorul romanului „Sergentul în zăpadă” (2008); medicul şi biologul român Gheorghe Zarnea (2012); arhimandritul român Iustin Pârvu, stareț al Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ (2013); editorul şi scriitorul francez Maurice Nadeau (2013); regizorul american John Avildsen, cunoscut pentru filmele „Rocky” şi „Karaté Kid” (2017); omul politic german Helmut Kohl, fost cancelar al Germaniei și artizanul reunificării germane (2017); actorul român Vladimir Jurăscu (2020) și scriitorul american Charles Webb, autorul romanului „Absolventul” / „The Graduate”, care a inspirat filmul cu același nume (2020).

Septimiu Cioloboc

Piața Produselor Metropolitane din Târgu Mureș, la a 5-a ediție
Eveniment marți, 19 noiembrie 2024, 14:00

Piața Produselor Metropolitane din Târgu Mureș, la a 5-a ediție

Evenimentul este programat să se desfășoare joi, 21 noiembrie, între orele 9.00 și 17:00, în Piața Trandafirilor din municipiu, și își...

Piața Produselor Metropolitane din Târgu Mureș, la a 5-a ediție
Accident în municipiul Târgu Mureș, mai multe mașini avariate
Eveniment marți, 19 noiembrie 2024, 11:30

Accident în municipiul Târgu Mureș, mai multe mașini avariate

Un autoturism a lovit gardul unității Serviciului de Ambulanță Județean Mureș, a acroșat o copertină și a avariat patru autoturisme parcate,...

Accident în municipiul Târgu Mureș, mai multe mașini avariate
Concert al Filarmonicii Brașov cu Cristian Mandeal, joi seară la Sala Patria din Brașov
Eveniment luni, 18 noiembrie 2024, 13:54

Concert al Filarmonicii Brașov cu Cristian Mandeal, joi seară la Sala Patria din Brașov

După succesul răsunător al concertului de săptămâna trecută, desfășurat cu sala plină, Filarmonica Brașov pregătește un nou eveniment...

Concert al Filarmonicii Brașov cu Cristian Mandeal, joi seară la Sala Patria din Brașov
Zilele Francofone de la Brașov
Eveniment sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 14:34

Zilele Francofone de la Brașov

Sub acest generic vor avea loc mai multe evenimente în orașul de sub Tâmpa în zilele de 18 și 19 noiembrie. Mai exact, luni, pe Colina...

Zilele Francofone de la Brașov
Eveniment vineri, 15 noiembrie 2024, 18:29

S-a dat startul înscrierilor la târgul meşteşugăresc „Festivalul Darurilor de Crăciun” de la Braşov

S-a dat startul înscrierilor la târgul meşteşugăresc „Festivalul Darurilor de Crăciun”, ce va avea loc la Centrul Cultural Reduta...

S-a dat startul înscrierilor la târgul meşteşugăresc „Festivalul Darurilor de Crăciun” de la Braşov
Eveniment vineri, 15 noiembrie 2024, 13:25

Mureșean, reținut pentru incendierea unei rulote

Un bărbat din Livezeni, care și-ar fi amenințat partenera și ar fi incendiat rulota în care locuiau împreună, a fost reținut de polițiștii...

Mureșean, reținut pentru incendierea unei rulote
Eveniment vineri, 15 noiembrie 2024, 11:00

Horia Maxim, primul artist care va cânta la noul pian al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş

Unul dintre cele mai prestigioase piane de concert din lume, Model D – Concert Grand Piano, produs de Steinway & Sons din Hamburg,...

Horia Maxim, primul artist care va cânta la noul pian al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş
Eveniment vineri, 15 noiembrie 2024, 08:35

Astăzi se deschide Târgul de Crăciun de la Sibiu

De la ora 18:30, luminile festive vor străluci în bradul adus în Piaţa Mare. 120 de căsuţe îşi aşteaptă vizitatorii cu diverse produse, în...

Astăzi se deschide Târgul de Crăciun de la Sibiu