Oameni & Fapte – 14 octombrie

Publicat de radiomures, 14 octombrie 2016, 06:00
– Este cea de-a 288-a zi a lui 2016. Au mai rămas 78 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:38 şi va apune la ora 18:36.
– Ortodocşii şi greco-catolicii o cinstesc azi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, acolo unde se află, din anul 1641, moaştele sale.
– Azi este „Ziua Internaţională a Standardizării” şi „Ziua Mondială a Oului”, celebrată în a doua zi de vineri din luna octombrie.
– La 14 octombrie 1465 domnitorul muntean Radu cel Frumos edita un document în care Bucureştiul era menţionat, pentru prima oară, drept „cetate de scaun”, aceasta fiind prima menţiune documentară a Bucureştilor ca reşedinţă domnească în Muntenia.
– În 14 octombrie 1802 a avut loc un puternic cutremur de pământ în Moldova şi Ţara Românească, cel mai mare seism de până atunci consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea şi se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7-7,9 pe scara Richter. Şi capitala, Bucureşti, a fost grav afectată, acolo prăbuşindu-se Turnul „Radu Vodă”, Hanul „Şerban Vodă”, o parte din Turnul Colţei şi multe alte construcţii.
– La 14 octombrie 1851 s-a înfiinţat, la Londra, Agenţia de presă Reuters, numită astfel după numele fondatorului său, Paul Julius Reuter (1816-1899). Agenţia Reuters este cea mai importantă agenţie de ştiri din Marea Britanie şi una dintre cele mai apreciate din lume.
– În 1900 apărea cartea „Interpretarea viselor” a neuropsihiatrului austriac Sigmund Freud, iar în 14 octombrie 1918 s-a constituit Consiliul Naţional Român din Bucovina, for care a formulat dorinţa unirii Bucovinei cu România şi care, după o lună de zile, întrunit la Cernăuţi, va hotărî unirea acestui teritoriu cu ţara mamă. În 1944 a avut loc Masacrul de la Moisei, judeţul Maramureş, când unităţi militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, au ucis 29 de etnici români.
– În 14 octombrie 2012 paraşutistul austriac Felix Baumgartner a urcat cu un balon umplut cu heliu până în stratosferă, îmbarcat într-o nacelă etanşă, din care a sărit de la altitudinea de 39,045 km.
– La 14 octombrie s-au născut: compozitorul român Ciprian Porumbescu (1853); generalul, geodezul şi cartograful român Constantin Barozzi (1833); filosoful şi omul politic român Petre P. Negulescu (1872); preşedintele american Dwight David Eisenhower (1890); pictorul român Ion Musceleanu (1903); actorul român Nucu Păunescu (1912); istoricul român Ştefan Pascu (1914); fizicianul american Raymond Davis Jr., laureat al Premiului Nobel (1914); poetul şi prozatorul român Victor Kernbach, specialist în mitologie (1923); actorul englez Sir Roger Moore (1927); instrumentistul, dirijorul şi compozitorul român Dan Beizadea (1933); afaceristul francez Pierre Fabre, fondatorul companiei farmaceutice cu acelaşi nume (1933); creatorul de modă american Ralph Lauren (1939); muzicianul britanic Sir Cliff Richard (1940); fotbalistul român Ştefan Sameş (1951); chitaristul român Iulian Vrabete, basistul formaţiei „Holograf” (1955); fotbalistul şi antrenorul italian Cristiano Bergodi (1964) şi fotbalistul român Victoraş Iacob (1980).
– În 14 octombrie au murit: compozitorul şi cântăreţul italian Antonio Cesti (1669); pictorul norvegian Johan Christian Dahl (1857); feldmareşalul german Erwin Rommel (ucis din ordinul lui Hitler în anul 1944); actorul american Errol Flynn (1959); actorul şi cântăreţul american Bing Crosby (1977); cântăreţul român, regizorul de teatru şi de televiziune Cezar Grigoriu (1978); dirijorul şi compozitorul american Leonard Bernstein (1990); scriitorul american Harold Robbins (1997); matematicianul franco-american Benoît Mandelbrot, cunoscut ca părinte al geometriei fractale (2010); actorul şi scriitorul britanic John Clive (2012) şi jucătoarea de tenis şi antrenoarea română Florenţa Mihai, prima din România care, în 1977, a ajuns până în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (2015).
Septimiu Cioloboc