Ascultă Radio România Mureș Live

Oameni & Fapte – 13 aprilie

Oameni & Fapte – 13 aprilie

Publicat de radiomures, 13 aprilie 2017, 06:00

– Este cea de-a 103-a zi a lui 2017. Au rămas 262 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:38 şi va apune la ora 20:07.

– Creştinii sunt în Joia Mare (Denia celor 12 Evanghelii), a patra zi din „Săptămâna Patimilor”.

– La 13 aprilie 1204, în cadrul celei de-A Patra Cruciade, ocupanţii cruciaţi începeau să prade capitala bizantină Constantinopol, cucerită cu o zi înainte, iar în 1598 regele francez Henric al IV-lea de Bourbon a promulgat „Edictul de la Nantes” (oraş din vestul Franţei), prin care se garantau protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor şi care a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa.

– Pe 13 aprilie 1711 s-a încheiat Tratatul de alianţă dintre Moldova şi Rusia de la Luck, între Dimitrie Cantemir şi ţarul Petru I, privind colaborarea dintre cele două ţări în lupta antiotomană. Prin tratat se recunoştea, însă, şi domnia ereditară în familia lui Dimitrie Cantemir şi autoritatea absolută a domnului. Documentul descria şi frontierele istorice ale Moldovei.

– În 1742 în Catedrala din Dublin (capitala Irlandei) a avut loc premiera oratoriului „Messiah”, a compozitorului german Georg Friedrich Händel, iar în 1862 a intrat în vigoare Legea asupra presei, cea dintâi lege a jurnaliştilor din România. Promulgată de Alexandru Ioan Cuza, legea fixa dreptul de a transmite exploatarea operei prin moştenire pe o perioadă de 10 ani de la moartea autorului. În 1885 avea loc promulgarea Legii „Depozitului legal”, prin care orice tipografie de pe teritoriul ţării noastre era obligată să trimită câte trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din Bucureşti şi Iaşi, precum şi Bibliotecii Academiei Române.

– În 1919 la Amritsar, în India, trupele britanice și din Gurkha masacru peste 380 de demonstranți neînarmați, iar în 1922 s-a promulgat tratatul prin care se recunoştea suveranitatea României asupra Basarabiei, semnat la Paris, în 1920, de Marea Britanie, Franţa, Italia, şi Japonia, pe de o parte şi România, pe de altă parte. În 1939 Marea Britanie şi Franţa dădeau garanţii unilaterale României şi Greciei, promiţându-le asistenţă în cazul unei acţiuni care le-ar pune în primejdie independenţa, iar România şi Grecia ar decide să opună rezistenţă. Garanţiile constituiau mai mult un gest diplomatic destinat să descurajeze Germania în politica ei de expansiune, dar fără efecte reale.

– În 1941 armata Germaniei hitleriste a ocupat Belgradul, în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar în 1943 nemţii au anunţat descoperirea, în pădurea Katyń (un sat la 20 de kilometri vest de oraşul rus Smolensk), a unor gropi comune unde se aflau rămăşiţele umane a câtorva mii de ofiţeri polonezi, executaţi în masă de forţele poliţiei secrete sovietice, NKVD, de pe vremea celei de-a doua conflagraţii nondiale. La Katyń erau împuşcaţi prizonierii din lagărul Kozelsk.

– În anul 1945 oraşul Viena era eliberat de sub ocupaţia fascistă, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în 1948 Marea Adunare Naţională a adoptat în unanimitate Constituţia Republicii Populare Române, prima constituţie postbelică a ţării noastre, care reflecta caracterul de tranziţie al perioadei pe plan economic şi social (copiată după Constituţia stalinistă din anul 1936). A fost ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, şi un nou guvern, condus de Dr. Petru Groza.

– În 1964 actorul american Sidney Poitier a fost primul actor de culoare distins cu Premiul Oscar, pentru rolul din filmul „Lilies of the Field”, iar în 1970 s-a inaugurat aerogara pentru pasageri a Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, acum Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, cu o capacitate de prelucrare de 1,2 milioane de pasageri pe an.

– În Liban a izbucnit, pe 13 aprilie 1975, un război civil între forţele creştine şi formaţiunile musulmane, susţinute de miliţiile palestiniene, adăpostite în Liban din 1969. Acordul de la Taef (Arabia Saudită) din octombrie 1990, a pus capăt războiului. În baza tratatului, autorităţile libaneze au trecut la aplicarea unor măsuri vizând normalizarea situaţiei din ţară, printre care: reunificarea şi activarea instituţiilor administraţiei de stat, reluarea activităţii parlamentului şi stabilirea de noi structuri ale acestuia (majorarea numărului deputaţilor, repartizarea lor egală între creştini şi musulmani, formarea comisiilor parlamentare), organizarea de alegeri legislative începând cu anul 1992, extinderea autorităţii statale pe întreg teritoriul naţional, dezarmarea şi desfiinţarea miliţiilor.

– În 1993 s-a fondat Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, care are ca obiect de activitate culegerea, arhivarea, cercetarea şi publicarea documentelor referitoare la formele totalitarismului în România.

– La data de 13 aprilie 2001 în localitatea Davideni, din judeţul Neamţ, a fost descoperită prima imagine figurată din România a chipului Mântuitorului Iisus Hristos, datând din secolul al VI-lea.

– La 13 aprilie s-au născut: pictorul englez Thomas Lawrence (1769); inginerul și inventatorul englez Richard Trevithick (1771); zoologul austriac Leopold Fitzinger (1802); inventatorul italian Antonio Meucci (1808); scriitorul ecuadorian Juan Montalvo (1832); inginerul chimist polonez Jan Szczepanik (1872); filosoful şi scriitorul maghiar Lukács György (1885); pictorul român Nicolae Tonitza (1886); psihologul și psihanalistul francez Jacques Lacan (1901); prozatorul, poetul și dramaturgul irlandez Samuel Beckett, laureat Nobel (1906); actorul și cântărețul american Howard Keel (1919); scriitorul englez John Braine (1922); regizorul american și coregraful Stanley Donen (1924); medicul, poetul, pictorul și graficianul român Alexandru Lungu (1924); fizicianul român Sabin Marius Peculea (1926); actorul francez Maurice Ronet (1927); poetul spaniol José Agustin Goytisolo (1928); regizorul, actorul, producătorul de filme și omul politic român Sergiu Nicolaescu (1930); pilotul american de Formula 1 Dan Gurney (1931); prozatorul român Nicolae Velea (1936); regizoarea română Cătălina Buzoianu (1938); actorul american Paul Sorvino (1939); scriitorul nord-irlandez Seamus Heaney, laureat Nobel (1939); scriitorul francez Jean-Marie Gustave Le Clézio, laureat Nobel (1940); violonistul, compozitorul și dirijorul francezo-român Vladimir Cosma (1940); pilotul de curse auto şi avocatul englez Max Mosley (1940); medicul american Michael S. Brown, laureat Nobel (1941); actrița română Rodica Mandache (1943); actrița și scriitoarea australiană Judy Nunn (1945); scriitorul sloven Drago Jančar (1948); scriitorul și jurnalistul anglo-american Christopher Hitchens (1949); pilotul argentinian de Formula 1 Ricardo Zunino (1949); actorul american Ron Perlman (1950); ziaristul și poetul român Ioan T. Morar (1956); șahistul ruso-armean Garri Kasparov, campion mondial (1963); creatoarea română de modă Ingrid Vlasov (1972); fotbalistul brazilian Anderson Luís de Abreu Oliveira (1988) şi actrița și cântăreața italiană Lodovica Comello (1990).

– În 13 aprilie au murit: poetul, dramaturgul, prozatorul şi fabulistul francez Jean de La Fontaine (1695); scriitorul francez Nicolas Chamfort (1794); compozitorul german Franz Danzi (1826); chimistul german Leopold Gmelin (1853); geologul englez Sir Henry Thomas De la Beche (1855); matematicianul italian Francesco Severi (1879); botanistul scoțian Robert Fortune (1880); scriitorul rus Ilia Ilf (1937); filosoful german Ernst Cassirer (1945); scriitorul român Iosif Moruțan (1974); medicul, poetul și naturalistul grec Theodore Stephanides (1983); scriitoarea spaniolă Mercè Rodoreda (1983); scriitorul român Marcel Constantin Runcanu (1987); scriitorul şi regizorul român Francisc Munteanu (1993); actorul român Dumitru Furdui (1998); scriitorul italian Giorgio Bassani (2000); fizicianul american John Archibald Wheeler (2008) şi poetul, nuvelistul, dramaturgul, sculptorul, romancierul și graficianul german Günter Grass, laureat Nobel (2015).

Septimiu Cioloboc

Congresul Naţional de salsa, la Braşov
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 15:31

Congresul Naţional de salsa, la Braşov

60 de şcoli de dans, 54 de workshop-uri, patru seri de party şi zeci de ore de dans. Toate fac parte din ediţia a XVI-a a Congresului Naţional de...

Congresul Naţional de salsa, la Braşov
Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 12:06

Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă

Aproximativ 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și din Penitenciarul Târgu Mureș protestează astăzi,...

Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă
Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara
Eveniment vineri, 10 ianuarie 2025, 18:40

Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara

Seria concertelor organizate la castelul Kalnoky din localitatea Micloşoara sub genericul Candleglow Castle, care va fi reluată luna aceasta, va...

Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara
Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 14:16

Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului

Nu au fost înregistrate incidente majore, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Covasna, Otilia Predicioiu: Pentru...

Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:19

Peste 1.000 de hectare de pădure din Lunca Bradului riscă să fie defrișate din cauza blocajelor administrative

Reprezentanta Declic, Cătălina Hopârteanu, precizează că pădurea a fost vândută unui controversat om de afaceri român, cunoscut pentru...

Peste 1.000 de hectare de pădure din Lunca Bradului riscă să fie defrișate din cauza blocajelor administrative
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:11

Polițiștii mureșeni nu mai dau amenzi pentru fapte contravenționale

Polițiștii spun că vor mai aplica doar avertismente scrise și verbale, mai puțin în unele cazuri la cazul regimului rutier unde legea prevede...

Polițiștii mureșeni nu mai dau amenzi pentru fapte contravenționale
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:10

Sancțiuni ale IPJ Mureș pentru apeluri false ale minorilor la 112

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș subliniază importanța educației timpurii privind utilizarea corectă a acestui...

Sancțiuni ale IPJ Mureș pentru apeluri false ale minorilor la 112
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 10:15

4 răniți ușor într-un accident rutier în Hetiur

Din primele informații de la fața locului reiese faptul că un autoturism, condus în direcția municipiului Târgu Mureș de o femeie, de 43 de...

4 răniți ușor într-un accident rutier în Hetiur