Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 12 septembrie

Oameni & Fapte – 12 septembrie

Publicat de Corina Muntean, 12 septembrie 2018, 07:00

– Este cea de-a 255-a zi a lui 2018. Au mai rămas 110 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:55 şi va apune la ora 19:40.

– Astăzi este „Ziua ONU pentru Cooperarea Sud-Sud”, când se marchează evoluţiile economice, sociale şi politice în multe ţări în curs de dezvoltare.

– La 12 septembrie 490 î. Hr. grecii i-au învins pe perși în Bătălia de la Marathon, iar în anul 1609 exploratorul englez Henry Hudson a început să cerceteze râul Hudson, punând bazele colonizării olandeze a regiunii actualului stat american New York. În 1659 oastea Țării Românești, condusă de Mihnea al III-lea, a cucerit Giurgiu și Brăila, declanşând răscoala antiotomană, iar în anul 1683 a încetat asediul otoman asupra Vienei, unde armata germano-polonă, condusă de ducele Carol de Lorena și de regele polon Jan Sobieski, a învins oastea marelui vizir Kara Mustafa.

Sursa foto> zimbio.com

Sursa foto> zimbio.com

– Pe 12 septembrie 1848 Elveția a adoptat o nouă constituție, organizându-se ca stat federal, iar în 1890 a fost fondat orașul Salisbury, numit apoi Harare, care, din 1980, a devenit capitala statului african Zimbabwe. În anul 1897 a apărut, în România, primul număr al „Revistei Sanitare Militare”, buletin oficial al Societăţii Ştiinţifice a Ofiţerilor Corpului Sanitar Militar Român şi organ al Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale şi al Societăţii de medicină şi farmacie militară, cu apariţie lunară. În prezent se numeşte „Revista de Medicină Militară”.

– La 12 septembrie 1916, în Primul Război Mondial, capitala României, Bucureşti, a fost bombardată de aviaţia germană, iar în anul 1919 a apărut Decretul-lege privind înfiinţarea Universităţii din Cluj, cu patru facultăţi: Ştiinţe, Medicină, Drept şi Litere şi Filosofie. Tot în 1919 s-a înfiinţat Banca Agrară pentru aplicarea reformei agrare în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. În 1920, la Jocurile Olimpice de Vară de la Anvers (Franţa), s-a folosit pentru prima dată steagul olimpic cu cinci inele, iar în anul 1940, în peștera de la Lascaux (Franța) s-au descoperit picturi rupestre preistorice.

– În 1944 s-a semnat, la Moscova, Convenţia de Armistiţiu între ţara noastră şi Naţiunile Unite, act ce declara România o ţară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani în produse petrolifere, lemnoase şi altele.

Sursa foto:  zimbio.com

Sursa foto: zimbio.com

– La 12 septembrie 1958 inginerul electrician american Jack Kilby prezenta cel dintâi circuit integrat din lume, iar în 1970 a fost lansată sonda spaţială sovietică „Luna 16”, primul laborator selenar complet automatizat. În 1990 s-a semnat, la Moscova, Tratatul pentru reglementarea definitivă privind Germania, act ce conţinea aspectele reunificării celor două Germanii, iar în anul 2007 Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Î.P.S. Daniel Ciobotea, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La 12 septembrie 2013 specialiştii NASA au anunțat că sonda americană „Voyager 1” a devenit primul obiect spațial creat de om care a ajuns în afara sistemului solar, deschizând astfel o nouă eră de explorare.

– La 12 septembrie s-au născut: pictorul german Anselm Feuerbach (1829); juristul român Victor Râmniceanu (1856); chimistul român Gheorghe Gh. Longinescu (1869); scriitorul şi ziaristul român Ion Agârbiceanu (1882); medicul român Constantin Ionescu-Mihăieşti, microbiolog şi imunolog (1883); dirijorul român George Georgescu (1887); scriitorul şi dramaturgul maghiar Tersánszky Józsi Jenő (1888); actorul și șansonetistul francez Maurice Chevalier (1888); operatorul, regizorul şi producătorul român de film Eftimie Vasilescu (1895); fiziciana și chimista franceză Irène Joliot-Curie, laureată a Premiului Nobel (1897); scriitorul, istoricul literar și publicistul român de etnie maghiară Abafáy Gusztáv (1901); Alexandru Şafran, rabin-şef al Elveţiei (1910); medicul brazilian Carlos Chagas-fiul, de numele căruia se leagă descoperirea unui important protozor patogen, agent al bolii care-i poartă numele – „boala Chagas” (1910); afaceristul japonez Eiji Toyoda, fondatorul firmei de automobile „Toyota Motor Company Limited” (1913); atletul american de culoare Jesse Owens, supranumit „Torpila umană” (1913); scriitorul polonez Stanisław Lem, cunoscut autor de literatură science-fiction (1921); pictorul român Ion Murariu (1922); istoricul şi criticul român de artă Teodor Enescu (1926); chimistul japonez Akira Suzuki, laureat Nobel (1930); dramaturgul, actorul și regizorul francez de teatru Roger Planchon (1931); solistul şi compozitorul american de muzică country George Jones (1931); mezzosoprana americană Tatiana Troyanos (1938); actrița americană Linda Gray, cunoscută mai ales pentru rolul Sue Ellen Ewing din filmul serial „Dallas” (1940); filologul şi editorul român Dan Sluşanschi (1943); cântărețul, compozitorul și producătorul american Barry White (1944); violonistul rus Vladimir Spivakov (1944); tenorul argentinian Luis Lima (1948); graficianul român Dragoş Pătraşcu (1954); eseistul român, criticul şi teoreticianul literar Cristian Moraru (1960); compozitoarea, pianista şi dirijoarea română Ana-Maria Avram (1961); actorul american Paul Walker (1973); actriţa şi cântăreaţa americană Jennifer Hudson (1981) şi actrița americană Emmy Rossum (1986).

Sursa foto: zimbio.com

Sursa foto: zimbio.com

– În 12 septembrie au murit: compozitorul francez Jean-Philippe Rameau (1764); compozitorul şi dirijorul germano-ceh Franz Xaver Richter (1789);
dramaturgul german Christian Dietrich Grabbe (1836); poetul şi traducătorul român Constantin [Costache] Stamati (1869); istoricul și politicianul francez François Guizot, premier al Franței (1874); istoricul francez Numa Denis Fustel de Coulanges (1889); dramaturgul, nuvelistul și fotograful rus Leonid Andreev (1919); poetul şi dramaturgul leton Jãnis Rainis (1929); poetul american Robert Lowell, recompensat cu Premiul Pulitzer (1977); criticul şi istoricul literar român Ovidiu Cotruş (1977); poetul, prozatorul, editorul și jurnalistul italian Eugenio Montale, laureat Nobel (1981); actorul american Anthony Perkins (1992); actorul englez Jeremy Brett (1995); poetul român Călin Angelescu (2002); cântărețul, compozitorul, chitaristul şi actorul american Johnny Cash (2003); producătorul de filme, regizorul, scenaristul şi actorul francez Claude Chabrol (2010); inginerul american Ray Dolby, inventator al „sunetului surround” (2013) şi actorul şi regizorul german Otto Sander (2013).

Septimiu Cioloboc

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe