Ascultă Radio România Mureș Live

Oameni & Fapte – 11 aprilie

Oameni & Fapte – 11 aprilie

Publicat de radiomures, 11 aprilie 2017, 06:00

– Este cea de-a 101-a zi a lui 2017. Au rămas 264 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:42 şi va apune la ora 20:04.

– Creştinii sunt în Marţea Mare, a doua zi din „Săptămâna Patimilor”.

– Între 11-17 aprilie este sărbătoarea mozaică Pesah, care a început în seara zilei de 10 aprilie, după asfinţitul soarelui.

– Azi este „Ziua Internaţională a celor Eliberaţi din Lagărele de Concentrare Fasciste”, marcată în ziua eliberării lagărului de la Buchenwald – simbol al ororilor naziste – eveniment realizat de Forţele Aliate, la 11 aprilie 1945.

– Astăzi este şi „Ziua Internaţională de Luptă împotriva Bolii Parkinson”, instituită de Asociaţia Europeană Împotriva Bolii Parkinson şi sărbătorită anual la nivel mondial cu scopul creşterii nivelului de conştientizare în ceea ce priveşte această boală şi al impactului pe care îl poate avea asupra individului, familiei şi societăţii. O mai bună informare va reduce stigma asociată cu această boală, va creşte înţelegerea şi sprijinul comunităţii şi va duce la îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei afectaţi de această maladie. Data a fost aleasă în ziua în care s-a născut medicul britanic James Parkinson (11 aprilie 1755), cel care a scris pentru prima dată despre această boală în lucrarea „Eseu despre paralizia tremurătoare” (1817).

– În 11 aprilie 1680 a apărut, la Iaşi, „Psaltirea de-nţăles a Sfântului Împărat Proroc David”, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei, lucrare cunoscută sub denumirea de „Psaltirea slavo-română”. În 1814 s-a semnat Tratatul de la Fontainebleau (din Franţa), document care a pus capăt „Războiului Celei de-a Șasea Coaliții” împotriva împăratului Napoleon I Bonaparte, și care l-a forțat pe monarh să abdice necondiționat pentru prima dată.

– În 1834 avea loc, la Iaşi, reprezentaţia cu piesa „Cantata pastorală” sau „Serbarea păstorilor moldoveni”, de Gheorghe Asachi – primul spectacol muzical în limba română. Actorul Matei Millo a interpretat în amintitul spectacol cel dintâi rol din cariera sa. În 1880 s-a înfiinţat administraţia de stat a căilor ferate, sub denumirea Direcţiunea Princiară (din 1883, generală) a Căilor Ferate Române, instituţie care consacră iniţialele CFR. Din acel moment, statul român a început să preia, prin răscumpărare, liniile de cale ferată de la concesionarii străini.

– La 11 aprilie 1899 Spania a cedat americanilor Puerto Rico, iar în 1905 principele român George Valentin Bibescu a întreprins, împreună cu soția sa Martha, cu Emanuel Bibescu, inginerul Dimitrie Leonida, soții Ferekyde și Claude Anet, o mare expediție cu automobilul în Persia, traversând Rusia, Peninsula Crimeea și Caucazul.

– În 1914 a avut loc, la Londra, premiera piesei de teatru „Pygmalion”, a scriitorului irlandez George Bernard Shaw, iar în anul 1919 a fost creată Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), cu sediul la Geneva. La data de 11 aprilie 1932 avea loc premiera filmului „Visul lui Tănase”, o coproducţie româno-germană. Filmul-scheci, semnat de Nicolae Kiriţescu şi realizat în studioul „Tobis” din Berlin, l-a avut în rolul principal pe Constantin Tănase, unul dintre primii actori români de cinema.

– Pe 11 aprilie 1945 trupele americane au eliberat lagărul de concentrare de la Buchenwald, în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în 1949 avea loc, la Bucureşti, premiera piesei „Haiducii”, de Victor Eftimiu. În anul 1961 a început, în Israel, procesul colonelului nazist Adolf Eichmann, unul dintre autorii soluției finale (adică omorârea evreilor în lagărele naziste). La data de 31 mai 1962, Eichmann a fost executat.

– În 1963 s-a înfiinţat, la Bucureşti, Corul de Cameră „Madrigal”, avându-l ca fondator şi dirijor pe Marin Constantin, iar în anul 1969, la Teatrul Mic din Bucureşti, a avut loc premiera piesei „Iona” de Marin Sorescu, în regia lui Andrei Şerban. În rolul titular a fost George Constantin.

– Pe 11 aprilie 1970, la Kennedy Space Center din Florida, SUA, s-a lansat cea de-a treia misiune umană a NASA, „Apollo 13”, dezvoltată cu intenția de aselenizare. Pe parcurs însă, probleme tehnice au determinat renunțarea la aterizarea pe Lună, dar echipajul a ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eșec reușit”. În 1990 s-a înființat Centrul European de Cultură din capitala României şi tot atunci apărea, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Azi”, directorul onorific al publicaţiei fiind Alexandru Bîrlădeanu, iar redactor-şef Octavian Ştireanu.

– În 1991 România a semnat primul acord stand-by, de după 1989, cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru suma de 380,5 milioane DST (moneda virtuală a FMI), din care au fost trase doar 318 milioane DST, iar la data de 11 aprilie 1992 s-a înființat în ţara noastră, Eximbank, bancă specializată în susținerea comerțului exterior al României prin istrumente financiar-bancare și de asigurări specifice, atât în nume și cont propriu, cât și în numele statului.

– În 1996, la Cairo, s-a semnat „Tratatul de denuclearizare a Africii”, ştiut şi ca Tratatul de la Pelindaba (după numele principalului centru de cercetare nucleară din Africa de Sud), iar pe 11 aprilie 2010 Societatea Română de Radiodifuziune a fost aleasă ca membră în comitetul director al Conferinţei Permanente a Audiovizualului Mediteranean (COPEAM).

– La 11 aprilie s-au născut: împăratul roman Septimius Severus, fondator al dinastiei Severilor (146 d.Hr.); pianistul și dirijorul anglo-german Charles Hallé (1819); filosoful , juristul şi politicianul socialist german Ferdinand Lassalle (1825); matematicianul român Emanoil Bacaloglu (1830); scriitorul şi politicianul român Barbu Ștefănescu Delavrancea (1858); sculptorul norvegian Gustav Vigeland (1869); dirijorul italian Bernardino Molinari (1880); compozitorul și pianistul rus Serghei Prokofiev (1891); economistul și istoricul român Gheorghe Zane (1897); prozatorul şi dramaturgul român Mircea Ștefănescu (1898); compozitorul, dirijorul și profesorul român Theodor Rogalski (1901); poetul maghiar József Attila (1905); jucătorul român de tenis şi antrenorul Gheorghe Viziru, personalitate marcantă a tenisului românesc (1924); scriitorul român Ion Grecea (1924); regizorul bulgar Hristo Hristov (1926); actorul și scriitorul român Alexander Ternovits (1929); poetul român Virgil Mazilescu (1942); pictorul român Nicolae Maniu (1944); scenaristul, regizorul și producătorul american de film John Milius (1944); muzicianul român Teo Peter, basistul trupei „Compact” (1954) şi cântăreața română Mirela Voiculescu-Fugaru (1957).

– În 11 aprilie au murit: poetul, scriitorul iluminist și diplomatul rus Antioh Dimitrievici Cantemir, inițiator al clasicismului în literatura rusă şi fiul cărturarului şi domnitorului român Dimitrie Cantemir (1744); exploratorul şi filologul secui Kőrösi Csoma Sándor (1842); medicul german Carl von Basedow (1854); astronomul german Samuel Heinrich Schwabe, autorul primului desen detaliat al marii pete roșii de pe Jupiter (1875); folcloristul și etnograful român Simion Florea Marian (1907); prozatorul român Aureliu Cornea (1930); poetul, prozatorul și dramaturgul român Ion Minulescu (1944); matematicianul român Alexandru Ghica (1964); poetul francez Jacques Prévert (1977); liderul comunist albanez Enver Hoxa (1985); scriitorul şi chimistul italian Primo Levi (1987); graficianul și ilustratorul francez de cărți pentru copii André François (2005); romancierul american Kurt Vonnegut (2007) şi actorul american Jonathan Winters (2013).

Septimiu Cioloboc

Incendiu la un atelier auto, în Odorheiu Secuiesc
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 20:22

Incendiu la un atelier auto, în Odorheiu Secuiesc

S-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu 3 autospeciale de stingere. Incendiul, care s-a manifestat pe o...

Incendiu la un atelier auto, în Odorheiu Secuiesc
Congresul Naţional de salsa, la Braşov
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 15:31

Congresul Naţional de salsa, la Braşov

60 de şcoli de dans, 54 de workshop-uri, patru seri de party şi zeci de ore de dans. Toate fac parte din ediţia a XVI-a a Congresului Naţional de...

Congresul Naţional de salsa, la Braşov
Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 12:06

Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă

Aproximativ 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și din Penitenciarul Târgu Mureș protestează astăzi,...

Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă
Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara
Eveniment vineri, 10 ianuarie 2025, 18:40

Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara

Seria concertelor organizate la castelul Kalnoky din localitatea Micloşoara sub genericul Candleglow Castle, care va fi reluată luna aceasta, va...

Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 14:16

Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului

Nu au fost înregistrate incidente majore, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Covasna, Otilia Predicioiu: Pentru...

Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:19

Peste 1.000 de hectare de pădure din Lunca Bradului riscă să fie defrișate din cauza blocajelor administrative

Reprezentanta Declic, Cătălina Hopârteanu, precizează că pădurea a fost vândută unui controversat om de afaceri român, cunoscut pentru...

Peste 1.000 de hectare de pădure din Lunca Bradului riscă să fie defrișate din cauza blocajelor administrative
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:11

Polițiștii mureșeni nu mai dau amenzi pentru fapte contravenționale

Polițiștii spun că vor mai aplica doar avertismente scrise și verbale, mai puțin în unele cazuri la cazul regimului rutier unde legea prevede...

Polițiștii mureșeni nu mai dau amenzi pentru fapte contravenționale
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:10

Sancțiuni ale IPJ Mureș pentru apeluri false ale minorilor la 112

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș subliniază importanța educației timpurii privind utilizarea corectă a acestui...

Sancțiuni ale IPJ Mureș pentru apeluri false ale minorilor la 112