Oameni & Fapte- 1 septembrie

Publicat de radiomures, 1 septembrie 2015, 06:06
– Astăzi creştinii ortodocşi şi cei greco-catolici încep Anul Nou Bisericesc, iar Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua rugăciunii pentru mediu”. Tot azi este „Ziua Diplomaţiei Române” şi „Ziua Informaticienilor Militari”. De asemenea este „Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării” şi „Ziua Nealinierii”, instituită în 1981 la sesiunea solemnă a Conferinţei ministeriale a ţărilor nealiniate de la Delhi. Este şi Ziua Națională a Libiei (ţară în care se sărbătoreşte Ziua Revoluției din 1969), sărbătoarea naţională a Republicii Uzbekistan (unde se aniversează proclamarea independenţei din 1991) şi Ziua Naţională a Republicii Slovace (ţară în care se aniversează Ziua Constituţiei din 1992).
– La data de 1 septembrie 1715 a murit regele Ludovic al XIV-lea al Franței, după o domnie de 72 de ani (cea mai lungă domnie a unui monarh european important), iar în 1757 cărturarul român Dimitrie Eustatievici Braşoveanul încheia redactarea „Gramaticii româneşti”. În anul 1804 astronomul german Karl Ludwig Harding descoperea unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar, denumit „Juno”, după numele zeiței Iuno (echivalentul roman al zeiței grecești Hera). În 1870 a început Bătălia de la Sedan (în nordul Franţei), desfăşurată în cadrul războiului franco-prusac, bătălie în urma căreia trupele franceze au fost încercuite şi înfrânte de cele prusace, provocând căderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea şi proclamarea Republicii şi a Comunei din Paris. Lupta s-a încheiat la data de 2 septembrie. În 1872 s-a inaugurat oficial Gara de Nord din Bucureşti, numită (până în 1888) „Gara Târgoviştii”. Inaugurarea s-a făcut odată cu deschiderea oficială şi darea în exploatare a căii ferate Roman – Galaţi – Bucureşti – Piteşti.
– La 1 septembrie 1893 intra în vigoare „Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată de regele Carol I al României, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european. În 1912 sala „Eforie” din București a găzduit premiera filmului „Războiul Independenței”, peliculă care a rulat timp de o lună, record pentru acea vreme, filmul fiind prezentat apoi în Transilvania, precum şi la Viena și Budapesta. Pe 1 septembrie 1914 orașului rusesc Sankt Petersburg i-a fost schimbat numele în Petrograd, iar în 1920 a intrat în funcțiune, la Washington, DC, monumentul „Fântâna Timpului”, în cinstea a 100 de ani de pace între Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii.
– În 1 septembrie 1923 „Marele cutremur Kanto” a devastat oraşele japoneze Tokio și Yokohama, omorând aproape 100. 000 de oameni. În 1929, la Radiodifuziunea Română, avea loc prima transmisie de teatru pentru copii, cu piesa „Pufuşor şi Mustăcioară” – de Victor Ion Popa, iar pe 1 septembrie 1939 s-a declanşat Cel de-al Doilea Război Mondial, prin atacul Germaniei asupra Poloniei. La aceeaşi dată liderul nazist Adolf Hitler semna ordinul de începere a eutansierii sistematice a bolnavilor mintali și a persoanelor cu dizabilități. La 1 septembrie 1946 s-a fondat Agenţia Austriacă de Presă (APA), cu sediul la Viena, iar în 1955 a fost înfiinţată Filarmonica de Stat din Cluj. Pe 1 septembrie 1959 au fost reluate relaţiile diplomatice între România şi Japonia, iar în ziua de 1 septembrie 1983 un avion militar sovietic a doborât aeronava sud-coreană de pasageri „KAL-007”. Sovieticii vor recunoaște acest fapt abia la 6 septembrie, declarând că piloții nu au știut că era un avion civil atunci când a încălcat spațiul aerian sovietic. În 1 septembrie 2004 un comando terorist a luat ostatici peste 1.300 de copii şi părinţi în Şcoala nr. 1 din oraşul Beslan, din Osetia de Nord. Cei 32 de membri ai comandoului solicitau retragerea ruşilor din Cecenia. După două zile de pseudo-negocieri şi schimburi de focuri s-au înregistrat 31 de terorişti morţi, 344 de civili decedaţi (din care 176 erau copii) şi 700 de persoane rănite. Masacrul a fost revendicat de liderul radical separatist cecen Şamil Basaev. La 1 septembrie 2010 s-a încheiat războiul din Irak (declanşat în 2003), iar în anul 2013 au început protestele în București față de proiectul Roșia Montană, privind interzicerea exploatărilor cu cianuri în România.
– La 1 septembrie s-au născut: compozitorul german Engelbert Humperdinck (1854); chimistul român Lazăr Edeleanu (1862); chimistul și fizicianul englez Francis William Aston, deținător al Premiului Nobel (1877); antropologul român de origine rusă Olga Necrasov (1910); actorul britanic Jack Hawkins (1910); arbitrul englez de fotbal Ken Aston, inventatorul cartonașelor galbene și roșii (1915); cântărețul englez Barry Gibb, membru al trupei „Bee Gees” (1946); poetul român Ion Mircea (1947); actrița română Luminița Gheorghiu (1949); Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului român Nicolae Ceaușescu (1951); fotbalistul olandez Ruud Gullit (1962); cântăreața kenyano-norvegiană Stella Mwangi (1986) şi cântăreţii germani Bill și Tom Kaulitz, gemenii formației „Tokio Hotel” (1989).
– În 1 septembrie au murit: exploratorul francez Jacques Cartier (1557); pictorul flamand Jan Brueghel cel Tânăr (1678); filosoful englez Henry More (1687); regele Ludovic al XIV-lea al Franței (1715); exploratorul american William Clark (1838); actorul și regizorul român Aristide Demetriade (1930); scriitorul român Liviu Rebreanu (1944); scriitorul francez François Mauriac, laureat al Nobel-ului (1970); fizicianul american Luis Walter Alvarez (1988); poetul și dramaturgul român Adrian Dohotaru (1995); fotbalistul și antrenorul român Ion Oblemenco (1996); actorul român Sorin Gheorghiu (2008); biofiziciana română Ruxandra Sireteanu-Constantinescu (2008) şi academicianul român Alexandru Pesamosca, doctor chirurg, supranumit „îngerul copiilor” (2011).
Septimiu Cioloboc