Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 1 Decembrie

Oameni & Fapte – 1 Decembrie

Publicat de radiomures, 1 decembrie 2016, 06:00

– Este cea de-a 336-a zi a lui 2016. Au mai rămas 30 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:45 şi va apune la ora 16:36.

– Azi e „Ziua Naţională a României”. Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, decreta Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de ei cu România. 1 Decembrie a fost sărbătorită ca „Zi Naţională a României” pentru prima dată în 1990, pe baza Legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

– Azi este şi „Ziua Mondială de Luptă împotriva SIDA”, care se marchează la iniţiativa participanţilor la Conferinţa mondială privind SIDA, desfăşurată la Londra, în 1988. În iunie 1981, cercetătorii americani au raportat primul pacient cu Sindromul Imunodeficienţei dobândite (SIDA), iar în câţiva ani, epidemia SIDA s-a răspândit în toată lumea.

– În anul 1800 oraşul Washington (fondat în 1791) a devenit capitala SUA. Scriitorul danez Hans Christian Andersen publica, în 1835, primul fascicul al „Poveşti”-ilor sale pentru copii, scrieri care vor deveni nemuritoare.

– La 1 decembrie 1864 apărea, în „Monitorul Oficial al României”, Decretul privind înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, iar în 1878 a fost instalată prima linie telefonică la Casa Albă.

– În 1916, la Bucureşti, s-a instalat administraţia militară germană, în cadrul Primului Război Mondial. Valoarea totală a pagubelor provocate de ocupaţie s-a ridicat, în noiembrie 1918, la aproape 18 miliarde lei aur.

– În 1917 a luat fiinţă „Agenţia Telegrafică din Petrograd”, agenţie rusă care a purtat apoi numele de TASS, iar azi se cheamă ITAR-TASS. În anul 1918 Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croaţia, Dalmaţia, Voivodina şi Bosnia-Herţegovina s-au unit în „Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor”.

– În 1920, Consiliul Orăşenesc Braşov a donat Reginei Maria a României Castelul Bran, ca semn de recunoştinţă faţă de contribuţia sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Arcul de Triumf din Bucureşti a fost inaugurat, la 1 decembrie 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a reginei Maria.

– Pe 1 decembrie 1953 negresa Rosa Parks a fost arestată la Montgomery,
în statul american Alabama, pentru că a refuzat să cedeze locul în autobuz unui călător alb. La 1 decembrie 1959 s-a semnat Tratatul Antarcticii, prin care s-a interzis efectuarea de teste militare în Antartica.

– În 1990 s-a încheiat operaţiunea de săpare a tunelului între Marea Britanie şi Europa, unind astfel pentru prima dată continentul de insulele britanice, iar la 1 decembrie 1995 a emis în România, pentru prima dată, postul privat de televiziune Pro TV.

– La 1 decembrie s-au născut: compozitorul german de origine cehă Franz Xaver Richter (1709); chimistul german Martin Heinrich Klaproth (1743); Marie Tussaud, fondatoarea „Muzeului figurilor de ceară” din Londra (1761); matematicianul rus Nicolai Lobacevski (1792); fizicianul şi preşedintele polonez Ignacy Mościcki, inventatorul condensatorului electric (1867); actorul român Ion Brezeanu (1869); poetul, prozatorul, dramaturgul și istoricul rus Valeri Iakovlevici Briusov (1873); matematiciana română Vera Myller (1880); scriitorul român Cezar Petrescu (1892); biochimistul american Martin Rodbell, laureat Nobel (1925); muzicianul român de jazz Johnny Răducanu (1931); actorul, scenaristul şi scriitorul român Ştefan Radof (1934); prozatorul şi poetul român Platon Pardău (1934); regizorul şi actorul american Woody Allen (1935); actriţa şi cântăreaţa americană Bette Midler (1945); handbalistul român Ghiţă Licu (1945) şi soprana română Leontina Văduva (1960).

– La 1 decembrie au murit: ţarul Rusiei Alexandru I (1825); compozitorul român Ion Vasilescu (1960); militarul şi geodezul britanic George Everest, al cărui nume a fost dat celui mai înalt vârf de pe Pământ, Chomolungma, din Munţii Himalaya (1866); premierul israelian David Ben Gurion, unul dintre întemeietorii Israelului (1973); istoricul şi politicianul român Petre Constantinescu-Iaşi (1977); economistul american George Joseph Stigler, laureat al Premiului Nobel (1991); caiacistul român Aurel Vernescu, triplu medaliat olimpic (2008) şi scriitoarea germană Christa Wolf (2011).

Septimiu Cioloboc

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe