O nouă lege a adopţiilor de luna viitoare.
Publicat de radiomures, 9 martie 2012, 00:00
Din 7 aprilie intră în vigoare modificările la legea adopţiilor.
Specialiştii în domeniu spun că schimbările ar putea duce la reducerea duratei de adopţie.
De asemenea, noile reglementări permit cetăţenilor străini să adopte un copil român dacă pot dovedi că au avut reşedinţă în România cel puţin un an de zile.
Noua lege mai prevede că acei copii care sunt abandonaţi devin adoptabili dacă nu sunt căutaţi de părinţi timp de un an.
Pe de altă parte, toate deciziile vor fi luate de către Oficiul Român de Adopţii, cel care va stabili potrivirile teoretice între familie şi copilul ce urmează a fi adoptat. Astfel, este posibil ca familia adoptatoare să primească un copil din alt judeţ.
Directorul adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, Elida Deak.
Potrivit statisticilor Oficiului Român de Adopţii, în ţara noastă sunt aproximativ 67.000 de copii abandonaţi de părinţi.
Doar o treime dintre familiile care doresc să adopte un copil reuşesc să şi facă acest lucru.
Cristina Bulbescu