O treime din bicicliştii mureşeni au recunoscut că au consumat alcool înainte de a urca pe bicicletă

Publicat de radiomures, 12 ianuarie 2016, 15:12
În noiembrie 2015, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu Serviciul Rutier, au implementat campania „Fii vizibil în trafic!”, în cadrul căreia s-a realizat un sondaj de opinie cu tema siguranţei rutiere a bicicliştilor.
La cercetare au participat 122 biciclişti, chestionarele fiind aplicate în zonele din judeţ unde s-au produs accidente rutiere grave în care au fost implicaţi biciclişti . Astfel de zone sunt Târgu-Mureş, DJ 152 – tronsonul de drum Sîncraiu de Mureş-Band-Şăulia, Târnăveni.
32% dintre bicicliştii intervievaţi au declarat că au circulat cu bicicleta după ce au consumat alcool, peste 26% nu ştiu dacă circulaţia este permisă pe timp de iarnă, când carosabilul este acoperit cu polei, gheaţă sau zăpadă, iar peste 80% au declarat că au circulat pe trotuar.
Coordonatorul departamentului de Combatere şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IJP Mureş, Gabriela Pîncă.
Poliţiştii le atrag atenţia bicicliştilor că, dacă nu respectă normele care le stabilesc comportamentul în trafic, riscă amenzi cuprinse între 630 şi 840 de lei.
Prelucrarea statistică şi interpretarea datelor subliniază existenţa a 3 probleme în ceea ce priveşte circulaţia bicicliştilor în siguranţă pe drumurile publice.
Primele 2 probleme fac referire la domeniul legislativ.
1. CIRCULAŢIA PE TIMP DE IARNĂ
Astfel, peste 26% dintre bicicliştii intervievaţi nu ştiu dacă circulaţia pe timp de iarnă, când carosabilul este acoperit cu polei, gheaţă sau zăpadă este permisă, sau cred că acest lucru este legal.
Dintre bicicliştii care utilizează bicicleta ca şi mijloc de transport, deplasându-se zilnic spre diferite locaţii, un procent semnificativ, de 34,4 % dintre subiecţi afirmă fie că este permisă circulaţia pe timp de iarnă (10,3%), fie că nu ştiu acest lucru (24,1%).
2. CONSUMUL DE ALCOOL
Pe de altă parte, un procent destul de ridicat (32%) dintre bicicliştii intervievaţi declară că au circulat cu bicicleta după ce au consumat alcool. Întrebaţi fiind dacă a conduce bicicleta sub influenţa alcoolului este un comportament legal, 18% dintre bicicliştii intervievaţi afirmă că – nu ştiu acest lucru (10,3%), sau că acest comportament este legal (7,7%).
Dintre bicicliştii care utilizează bicicleta ca şi mijloc de transport, 34,5% declară că au condus bicicleta după ce au consumat alcool.
3. SIGURANŢA RUTIERĂ A BICICLIŞTILOR
A treia problemă subliniază gradul scăzut de siguranţă rutieră a bicicliştilor. Un procent semnificativ al bicicliştilor intervievaţi, mai exact 86,9% declară că au circulat în numeroase cazuri cu bicicleta pe trotuar, pentru că acest spaţiu le-a conferit o siguranţă mai mare – majoritatea bicicliştilor 68,9% răspund că a fost mai sigur să circule pe trotuar.
Pe de altă parte, bicicliştii care utilizează bicicleta ca şi mijloc de transport, folosindu-se zilnic de ea, declară, în procent de 86,2% că au circulat cu bicicleta pe trotuar, pentru că a fost mai sigur, în cele mai multe cazuri.
Infrastructura rutieră precară, mai exact inexistenţa pistelor pentru biciclişti face ca sentimentul de siguranţă rutieră scăzut să fie foarte accentuat.
Având în vedere concluziile desprinse în urma studiului, poliţia mureşeană recomandă acestor participanţi la traficul rutier să ţină cont de următoarele prevederi legale pentru a circula în siguranţă:
Este interzisă circulaţia bicicliştilor pe drumurile publice pe timp de iarnă, atunci când carosabilul este acoperit cu polei, gheaţă sau zăpadă.
• Nerespectarea acestei prevederi legislative pune în pericol siguranţa, viaţa bicicliştilor şi de asemenea siguranţa familiilor acestora.
• De asemenea, necunoaşterea legii nu absolvă biciclistul care nu a respectat prevederile de consecinţele legale.
• Biciclistul care circulă în astfel de condiţii este/poate fi sancţionat contravenţional, amenda încadrându-se între (630-840 lei).
Este interzisă circulaţia bicicliştilor pe drumurile publice, in timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori a substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.
• Biciclistul care circulă în astfel de condiţii este/poate fi sancţionat contravenţional, amenda încadrându-se între (630-840 lei).
Este interzisă circulaţia bicicliştilor pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor.
• Biciclistul care circulă în aceste spaţii este/poate fi sancţionat contravenţional, amenda încadrându-se între (630-840).
Raluca Creţ
Foto: www.ziare.com