O sută de persoane cu nevoi, ajutate de Farmacia Socială

Publicat de MIRELA ROTAR, 31 august 2021, 11:05
Situată în Sângeorgiu de Mureș, foarte aproape de municipiul Tg. Mureș, Farmacia Socială este o unitate care eliberează rețete compensate și gratuite prescrise în orice județ din România și prepară rețete în laboratorul propriu, autorizat de Ministerul Sănătății.
Însă farmacia e deocamdată singura din țară care alocă din profit, cheltuieli pentru cazurile sociale. Administratorul farmaciei, Marius Dumitrescu, a explicat că ideea și conceptul ”este nevoie de tine pentru a face bine” au luat naștere anul trecut, în plină pandemie:
Farmacia este o unitate independentă, nu primește subvenții sau fonduri europene de la niciun fel de instituție. Am obținut un atestat de întreprindere socială eliberat de Ministerul Muncii, care înseamnă obligația noastră să alocăm minimum 90 la sută din profitul realizat, scopului social și rezervei statutare. De fiecare dată când un pacient achiziționează un produs, din profit ajutăm pacienți care nu-și permit medicamentele pentru tratamentul lunar sau au nevoie de alte lucruri, pentru că noi putem, schimba un geam sau o ușă, putem repara un acoperiș, să facem orice ca să ajutăm o persoană în dificultate.
În acest moment farmacia socială are semnate protocoale cu Căminul de persoane vârstnice din Tg. Mureș și cu Direcția de Asistență Socială Mureș, instituții care deja au desfășurat anchetele sociale pentru rezidenți.
Marius Dumitrescu:
La Direcția de Asistență Socială sunt 62 de persoane vârstnice care au nevoie zilnic de asistent social, pentru cumpărături și menaj ușor. La rețetele compensate, care o parte este suportată din fondul de asigurări de sănătate, diferența pe care ar trebui să o plătească pacienții, o suportăm noi. La Căminul de bătrâni, pacienții sunt cumva imobilizați în clădire datorită legislației care nu le permite să iasă, asigurăm gratuit medicamentele, căminul face o economie substanțială și se pot organiza activități de socializare pentru rezidenți.
Managerul Farmaciei sociale din Sângeorgiu de Mureș a mai spus că deja există 24 de parteneri care i-au scutit ori au oferit, la prețuri modice, servicii de contabilitate, deratizare, hosting, website sau distrugerea medicamentelor expirate – costuri de care farmacia s-a degrevat, crescând astfel forța financiară pentru cazurile sociale.
Informații suplimentare despre ”Farmacia Socială” pot fi obținute pe pagina web www.farmaciasociala.ro sau la numărul de telefon 0265-311.511.
Valeriu Russu