O persoană a suferit arsuri în urma unui incendiu, la Tg.Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 2 septembrie 2019, 08:58 / actualizat: 2 septembrie 2019, 19:33
Incendiul s-a produs în această dimineață, la un apartament dintr-un bloc de pe strada Gheorghe Doja.
După ce au spart ușa, pompierii au salvat o persoană de 60 de ani, aflată în apartament, conștientă, dar cu arsuri la nivelul feței și brațelor. Victima a fost transportată la spital, iar incendiul lichidat.
Cu mai multe informații, purtătorul de cuvânt al ISU, Cristian Virag:
La locul solicitării s-au deplasat echipaje aparținând Detașamentul de Pompieri Tg.Mureș, care au intervenit, în primă fază, pentru deblocarea ușii metalice, aflat la intrarea în locuință. Ulterior s-a intervenit pentru evacuarea unei persoane de aproximativ 60 de ani, care a fost preluată de echipajul SMURD cu arsuri la nivelul membrelor superioare și la nivelul feței. Incendiul a fost stins în scurt timp. Acesta nu s-a extins la apartamentele din jur sau la restul clădirii.
Pompierii se află la fața locului pentru a stabili cauza incendiului.
Bianca Tomuț