O nouă tranșă de vaccin Pfizer ajunge luni în țară
Publicat de MIRELA ROTAR, 4 octombrie 2021, 09:48
O nouă tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în peste 303.000 doze, sosește luni în țară. Vaccinurile vor veni pe cale aeriană, pe aeroportul din Otopeni.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate în condiții optime la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite centrelor regionale existente la nivel național.
Până la acest moment, țara noastră a recepționat mai mult de 12,5 milioane de doze de vaccin produse de compania Pfizer, din care aproape 8 milioane au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
Virgil Natea