O nouă întâlnire a elevilor din Mureş cu scriitori contemporani

Publicat de MIRELA ROTAR, 3 noiembrie 2020, 12:07 / actualizat: 4 noiembrie 2020, 8:11
Vineri, autoarea Ioana Nicolaie se va întâlni online cu elevi din trei clase ale Liceului Vocațional de Arte din Târgu Mureș, în cadrul proiectului Scriitori la școală 2020.
Evenimentul este organizat de Asociația PODIUM, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Mureș și Inspectoratul Școlar Județean Mureș.
Proiectul se află la a doua ediție și a adus, anul acesta, autori contemporani, români și maghiari, în sălile de clasă ale elevilor de la mai multe licee din Târgu Mureș. Scriitorii dialoghează în mod deschis cu tinerii pe teme legate de literatura contemporană, spune Valentin Covaciu, inițiator al proiectului:
Noi punem scriitori în legătură cu profesorii iar ei stabilesc, de comun acord, un cadru. De exemplu, Marton Evelin, la întâlnirile cu elevii liceului romano-catolic a vorbit despre trei scriitori maghiari contemporani din Voivodina care au influențat-o pe aceasta, dar și despre propria literatură, despre romanele ei. În cadrul ediției de anul acesta al proiectului „Scriitori la Școală” elevii târgumureșeni se vor întâlni şi cu scriitorul Radu Vancu.
Organizatorii își propun să continue proiectul și anul viitor și chiar să îl extindă, folosindu-se de mijloace digitale.
Vlad Todoran