O nouă finală europeană pentru Robert Glință

Publicat de MIRELA ROTAR, 20 mai 2021, 11:06 / actualizat: 20 mai 2021, 12:11
Înotătorul român Robert Glință s-a calificat, miercuri seara, în finala probei de 100 metri spate, din cadrul Campionatelor Europene de la Budapesta.
Acesta s-a clasat pe locul secund în cea de-a doua semifinală, stabilind un nou record național cu timpul de 52 de secunde și 97 de sutimi.
Finala este programată joi seara, de la ora 19.06. Robert Glință a cucerit, marți, medalia de argint în proba de 50 metri spate.
Tot miercuri, David Popovici a terminat pe cea de-a 6-a poziție în finala de 100 metri liber, cu timpul de 48,08 secunde.
Valeriu Voaideș