Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

O noua colecție pe site-ul eTeatru, dedicată împlinirii a 95 de ani de Radio România

O noua colecție pe site-ul eTeatru, dedicată împlinirii a 95 de ani de Radio România
Foto: * Fotografie din timpul înregistrărilor pentru dramatizarea semnată de George Voinescu după romanul ”Cocoșatul de la Notre Dame” (1956) de Victor Hugo. În imagine: Pompilia Vasiu, Carol Kron (Un cerșetor), Mihai Stoenescu, George Andreescu (Un cetățean), Mircea Cojan, Nicolae Enache (Grefierul), Alexandru Giovani (în rolul Călăului), Alexandru Critico (Claude Frollo), Radu Beligan (Gringoire). Sursa foto: Arhiva Radio România

Publicat de Rotar Mirela, 1 noiembrie 2023, 13:20

Teatrul Național Radiofonic lansează, la www.eteatru.ro, o nouă colecţie de spectacole sonore, alcătuită cu prilejul aniversării, la 1 noiembrie 2023, a 95 de ani de Radio România. Vă oferim cu bucurie, de Ziua Radioului Naţional, cele mai bune montări radiofonice din toate timpurile, realizate după texte importante ale dramaturgiei naţionale şi universale, purtând semnături regizorale remarcabile şi jucate de marii noştri actori, care au colaborat în permanenţă cu Teatrul Naţional Radiofonic.

„RADIO ROMÂNIA 95. Spectacole de colecţie” adună, pe site-ul www.eteatru.ro, titluri reprezentative din 8 decenii de radiofonie teatrală, începând cu anii ’50 ai secolului trecut, de când datează cel mai vechi spectacol păstrat pe bandă de magnetofon: „Hagi Tudose” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, în regia lui Ion Şahighian, cu Nicolae Bălţăţeanu în rolul titular, înregistrare din anul 1951.

Teatrul radiofonic a devenit, fără îndoială, de-a lungul timpului, o instituţie culturală cu adevărat naţională, cu un prestigiu indiscutabil, aşa cum îi dorea Tudor Vianu în 1929. Bucurându-se de privilegiul de a fi teatrul cu numărul cel mai mare de actori, având posibilitatea de a-şi alcătui distribuţiile prin selectarea celor mai buni interpreţi ai scenei româneşti, Teatrul Naţional Radiofonic a realizat, în timp, un portofoliu impresionant de spectacole excepţionale.

Montările pe care vi le propunem au nu doar valoare istorică şi documentară, ci şi o inestimabilă valoare artistică, fiind ascultate cu aceeaşi bucurie proaspătă, la zeci de ani de când au fost realizate şi după repetate audieri.

Producţiile contemporane completează nuanţat această sinteză a celor mai bune spectacole sonore şi se poate spune că, pe parcursul deceniilor, teatrul radiofonic s-a definit ca o artă cu legi de sine stătătoare, iar mijloacele de expresie proprii universului auditiv s-au reînnoit în permanenţă, în funcţie nu doar de modificarea tipului de sensibilitate estetică, ci şi de progresele tehnice ale radiofoniei. Astfel încât, se poate detecta o evoluţie din ce în ce mai sigură a artei teatrale sonore, spre rafinament şi cizelare a expresiei artistice, sub raportul arhitecturii şi al plasticii auditive.

Teatrul Naţional Radiofonic a reuşit, cu siguranţă, să-şi creeze propriile personalităţi şi să-şi contureze propriul drum artistic. Aici, au existat şi există autori redutabili de scenarii radiofonice, aici piesa românească şi-a găsit totdeauna locul în repertorii, aici actorii au putut juca marile roluri visate, în care nu fuseseră distribuiţi pe scenă – şi tot aici s-au format individualităţi regizorale de marcă, practicându-şi profesia cu dăruire, împlinindu-şi vocaţia de a crea din sunete o întreagă lume, cu o desăvârşită atenţie la puterea de pătrundere emoţională a cuvântului rostit.

La fel cum Teatrul Naţional Radiofonic are cele mai bogate posibilităţi de a-şi crea spectacolele, de a-şi alege textele dramatice şi actorii, el este, în acelaşi timp, şi teatrul cu cel mai mare număr de spectatori, cu un public eterogen, extrem de diversificat. Iar legătura aceasta indestructibilă a teatrului radiofonic cu publicul său reprezintă o dovadă în plus, a faptului că vocea conţine un potenţial uriaş: afectiv, intelectual, ludic, comic ori tragic… Şi în toate aceste decenii, teatrul radiofonic a reuşit să exploreze teritorii fascinante, atotcuprinzătoare, să înglobeze o gamă largă de idei, sentimente, emoţii, proiecţii în imaginar.

Aşadar, sărbătorim, la Teatrul Naţional Radiofonic, împlinirea a 95 de ani de Radio România, dăruind tot ce avem mai bun publicului nostru fidel. Şi ne dorim ca noua colecţie, postată pe site-ul www.eteatru.ro, să ofere o fericită complementaritate între valorile trecutului şi realizările actuale – şi unele, şi celelalte înfăptuite cu pasiune, talent şi imaginaţie creatoare.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Radio România luni, 7 aprilie 2025, 15:54

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Ediția clujeană cu numărul 24 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc între 9 și 13 aprilie în Piața Unirii, centrul...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Altfel de magie – Florin Ristei și Big Band-ul Radio
Radio România luni, 7 aprilie 2025, 14:45

Altfel de magie – Florin Ristei și Big Band-ul Radio

Luna aprilie începe în forță pe scena Sălii Radio. Joi, 10 aprilie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio dirijat de Simona Strungaru vă...

Altfel de magie – Florin Ristei și Big Band-ul Radio
Luiza Zan Symphonic – primul concert simfonic cu piese compuse de Luiza Zan
Radio România joi, 3 aprilie 2025, 14:39

Luiza Zan Symphonic – primul concert simfonic cu piese compuse de Luiza Zan

Miercuri, 9 aprilie (ora 19:00), cunoscuta solistă de jazz Luiza Zan și Orchestra de Cameră Radio vă invită la Sala Radio la un eveniment...

Luiza Zan Symphonic – primul concert simfonic cu piese compuse de Luiza Zan
Cântăm cu haz – concert folcloric la Sala Radio
Radio România miercuri, 2 aprilie 2025, 15:10

Cântăm cu haz – concert folcloric la Sala Radio

Duminică, 6 aprilie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) ne invită la Sala Radio la un...

Cântăm cu haz – concert folcloric la Sala Radio
Radio România marți, 1 aprilie 2025, 15:46

Hamlet, Don Giovanni, Romeo și Julieta – uverturi celebre la Sala Radio

Hamlet, Romeo și Julieta sau Don Giovanni? Personaje emblematice sunt evocate la Sala Radio prin partiturile imaginate de mari...

Hamlet, Don Giovanni, Romeo și Julieta – uverturi celebre la Sala Radio
Radio România luni, 31 martie 2025, 16:54

deSCRIS, concurs de debut pentru scenarii audio originale

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova (16-20 iunie) lansează deSCRIS, concursul de debut...

deSCRIS, concurs de debut pentru scenarii audio originale
Radio România luni, 31 martie 2025, 15:17

Felix Aftene semnează diplomele Galei Premiilor Radio România Cultural 2025

Pentru a treia oară în istoria Galei Premiilor Radio România Cultural, care va avea loc pe 16 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Radio,...

Felix Aftene semnează diplomele Galei Premiilor Radio România Cultural 2025
Radio România luni, 31 martie 2025, 13:53

CONCURS: 100 euro pe zi pentru 35 de ani de București FM

În toată luna aprilie, București FM îți iese cu plin! 35 de ani pe frecvență, 35 de zile de premii de la ROMPETROL! Anul acesta București FM...

CONCURS: 100 euro pe zi pentru 35 de ani de București FM