O misiune a FMI vine azi la Bucureşti pentru evaluarea anuală a economiei româneşti

Publicat de radiomures, 2 martie 2016, 08:04
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de noul şef al instituţiei pentru România, Reza Baqir, va efectua o vizită în România în perioada 2 – 15 martie 2016, pentru evaluarea anuală a economiei româneşti, se arată într-un comunicat al reprezentantului regional al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, transmis Agerpres.
Membrii misiunii FMI vor avea întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor române, ai partidelor politice, cu sindicate, asociaţii de business, cu reprezentanţi ai mediului academic şi ai sistemului bancar.
Scopul consultărilor din această perioadă este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.
În prezent, România nu are în derulare un acord cu Fondul Monetar Internaţional.
Foto: www.voceavalcii.ro