O femeie din Brașov a murit după ce a căzut de la o fereastră a locuinţei sale

Publicat de MIRELA ROTAR, 17 noiembrie 2020, 11:32
O femeie din municipiul Braşov a decedat azi după ce a căzut de la etajul 6 al imobilului în care domicilia, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Conform sursei citate, în cursul dimineţii, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre acest incident.
Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul femeii, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cauzelor morţii.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente.