O creșă nouă se deschide în cartierul braşovean Astra

Publicat de Corina Muntean, 20 februarie 2022, 12:04
Părinții din Brașov vor putea să-și ducă copiii la o creșă nouă, în cartierul Astra, care se va deschide în luna aprilie. Documentele necesare pentru înscriere se pot depune de mâine, până în 18 martie, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Potrivit acestuia, înscrierile se vor face online, pe baza criteriilor aprobate de către Consiliul Local anul trecut. Aceste sunt: vârsta copilului, dacă dosarul este în așteptare din anul precedent, domiciliul părinților, activitatea părinților, dacă sunt familii cu mai mulți copii în întreținere, este vorba de familie monoparentală, sunt categorii vulnerabile, dacă copiii au frate sau soră în acea creşă.
Creșa are o capacitatea de 80 de locuri, iar construcția acesteia început în mai 2019. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 9 milioane de lei, iar finanțarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană reprezintă 98% din cheltuielile eligibile.