O campanie de sterilizare și microcipare a câinilor se desfășoară la Zărnești

Publicat de radiomures, 20 septembrie 2016, 14:29
Reprezentanții Asociaţiei „Milioane de Prieteni” au informat zărneștenii despre această campanie gratuită.
Posesorii de câini au obligația să-şi microcipeze, să-şi înregistreze şi să sterilizeze câinii pe care îi au în curte sau în apartamentele de bloc, însă nu toți proprietarii conștientizează acest lucru și dau drumul câinilor pe străzi.
Primăria Zărnești și Asociația „Milioane de prieteni” au încheiat un protocol de colaborare pentru sterilizarea gratuită a câinilor zărneștenilor, având în vedere că la cabinetul veterinar, o astfel de operație costă destul de mult, spune președintele asociației, Cristina Lapis.
Conform Legii 258/2013, persoanele fizice care dețin în proprietate câini de rasă comună au obligația de a steriliza și a microcipa animalele, în caz contrar riscând amenzi de până la 10.000 de lei.
Vali Blajovan