O braşoveancă întoarsă din Italia, la finele lunii trecute, este suspectă de coronavirus

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 martie 2020, 09:00
Femeia a fost transportată, aseară, cu izoleta, la Spitalul de Boli Infecţioase unde a fost internată. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, femeia, în vârstă de 67 de ani, s-a întors din Italia, din zona Lombardia, în data de 27 februarie şi s-a autoizolat la domiciliu.
Ieri, braşoveanca a început să se simtă rău şi a prezentat simptomatologia specifică virusului, respectiv febră, vărsături şi cefalee, astfel că a fost internată în spital, unde i-au fost recoltate probe ce au fost trimise, spre analiză, la Bucureşti.