O balenă a murit din cauza a 40 de kilograme de plastic înghiţite

Publicat de MIRELA ROTAR, 19 martie 2019, 11:17 / actualizat: 1 aprilie 2019, 11:36
În stomacul unei balene care a fost adusă de valuri, pe ţărm, la începutul lunii martie, în Filipine, s-au descoperit 40 de kilograme de plastic, au declarat cercetătorii de la Muzeul D’Bone Collector, din oraşul Davao.
Ei sunt de părare că animalul înghiţise mai mult plastic decât au văzut vreodată într-o balenă. Printre materiale se numărau 16 saci de orez, pungi folosite pe plantaţii de banane şi numeroase pungi de cumpărături. „Nu am fost pregătiți pentru o asemenea cantitate de plastic”, a declarat pentru CNN președintele muzeului, Darrell Blatchley.
În luna iunie a anului trecut, o balenă a murit în Thailanda după înghițirea a 80 de pungi de plastic.
Potrivit unui raport din 2015 al organizației Ocean Conservancy și al Centrului pentru afaceri și mediu McKinsey, până la 60% din deșeurile de plastic care se aruncă în oceane provin din China, Indonezia, Filipine, Vietnam și Thailanda.
Dana Boieriu