O autospecială de Poliție s-a răsturnat, la Sighișoara
Publicat de Uifalean Cristian, 20 iunie 2023, 18:17
Potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, în cursul acestei zile, în jurul orei 15.05, pe DN13 E60, în interiorul localității Sighișoara – strada Mihai Viteazu, a avut loc un accident rutier între două autovehicule, dintre care o autospecială aparținând I.P.J. Mureș.
Din primele date reiese ca impactul s-a produs între un autoturism, la volanul căruia se afla o femeie de 23 de ani și o autospecială, condusă de un polițist din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara.
În urma impactului mașina de Poliție s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma evenimentului un agent de poliție a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Testările cu aparatul etilotest au avut rezultat negativ.
Autor: Sorin Șchiopu