Nuntă tradiţională românească la Nedeia mocănească

Publicat de radiomures, 25 iulie 2016, 09:14
Obiceiurile tradiţionale de nuntă ale românilor din Covasna – Voineşti au fost prezentate ieri, la Nedeia mocănească din Valea Zânelor, una dintre cele mai vechi şi populare sărbători din zonă.
Alaiul de nuntă, cu cai şi căruţe împodobite, a pornit, ca în fiecare an, din faţa Bisericii ortodoxe din Voineşti, după ce a primit binecuvântarea preotului, iar petrecerea a avut loc la casa nedeii.
Nuntaşii, dar şi turiştii care au venit ieri la nedeie au fost cinstiţi cu cozonac şi vin şi au putut degusta produsele tradiţionale ale crescătorilor de oi din zonă – urdă, pastramă de oaie, tochitură de miel la ceaun sau bulz cu brânză copt pe jar.
Nedeia mocănească a voineştenilor este organizată de Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu şi Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine Covasna, cu sprijinul Primăriei oraşului Covasna şi al agenţilor economici din zonă.