Numeroşi braşoveni beneficiază de „Legea recunoştinţei“.
Publicat de radiomures, 29 martie 2011, 00:00
65 de braşoveni au reuşit să obţină prin sentinţe judecătoreşti alocaţii reparatorii acordate persoanelor persecutate în timpul regimului comunist, după ce comisia formată la nivelul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale le-a respins cererile. Este vorba de o serie de solicitări depuse de participanţi la revolta anticomunistă din 1987 sau de urmaşii lor. Pe rolul instanţelor se află, în acest moment, încă 19 astfel de dosare. Reprezentanţii Agenţiei spun că există cazuri în care de aceste drepturi beneficiază chiar şi şase membri ai aceleiaşi familii. În baza „Legii recunoştinţei” la Braşov primesc alocaţii în bani şi persoanele persecutate în timpul regimului comunist. Comisia a aprobat peste 1.600 de dosare ale unor braşoveni care au putut dovedi că în timpul regimului comunist au primit pedepse privative de libertate, au fost strămutaţi sau deportaţi.
Adrian Munteanu