Numărul populaţiei stabile din judeţul Harghita a scăzut.
Publicat de radiomures, 7 februarie 2012, 00:00
Aşa relevă rezultatele provizorii ale recensământului. De altfel, această tendinţă se manifestă la nivel naţional. Datele puse la dispoziţie de Direcţia Judeţeană de Statistică arată că populaţia stabilă în Harghita este de aproape 305 mii de persoane, în condiţiile în care în 2002 se înregistra o populaţie de circa 326 de mii de locuitori. În ceea ce priveşte structura etnică a populaţiei harghitene, se înregistrează scăderi ale populaţiei române şi maghiare şi creşteri ale comunităţii rome. Datele statistice arată că în judeţ s-au declarat de etnie română 40.431 persoane, adică 13,3 %, de etnie maghiară 258.615, adică 84,8 la sută iar de etnie romă s-au declarat 5.422 de persoane, adică 1,75%. 185 de persoane s-au declarat ca aparţinând altor etnii. În urmă cu zece ani, în judeţ erau 45.870 de români, 276.038 maghiari şi 3835 romi. Municipiul cu cel mai mare număr de locuitori, adică aproape 38 de mii, este Miercurea Ciuc , el fiind urmat la distanţă foarte mică de Odorheiu Secuiesc care are 33 de mii de locuitori. Trebuie precizat că este posibil ca situaţia să se schimbe în urma prelucării totale a formularelor de recensământ.
Ioana Dima